Cunoscutul medic de la Spitalul Floreasca din Capitală, Radu Țincu a fost invitat în podacastul Acasa La Mărunță unde a povestit despre alimentele toxice pe care le consumă românii, unii dintre ei ajungâng la urgențe în stare gravă.
Acesta a menționat chiar băutura tradițională care i-a adus în unitatea de primiri urgențe români în stare critică: țuica!
„Este important că avem o secție de toxicologie astăzi, pentru că avem foarte multe ”toxice” care ne înconjoară, fie că vorbim de aer, fie că discutăm de alimentație, fie că discutăm de obiceiurile noastre mai puțin sănătoase, suntem înconjurați de toxice”, spune medicul Radu Țincu.
Medicul a explicat ce înseamnă mercur, plumb sau arsenium în sânge și alte metale grele pe care oamenii le au în organism fără să știe. Din păcate, astfel de substanțe ajung cu ușurință în organismul nostru pentru că sunt prezente într-o mulțime de alimente. De exemplu, în țuică.
„Țuica este o băutură tradițională și încurajez menținerea obiceiului de a distila în gospodărie aceste produse care sunt de sute de ani până la urmă. Însă oamenii folosesc acele cazane, dintre care, cele mai multe dintre ele sunt din tot felul de aliaje metalice și pentru că plumbul este foarte maleabil, îl folosim ca să modelăm țevile și acest plumb, în contact cu temperaturile ridicate și vaporii de alcool se topește și eliberează anumiți ioni și vapori de plumb, care ajung în băutura respectivă”, a dezvăluit Radu Țincu într-un podcastul lui Cătălin Măruță
„Am avut multe cazuri cu pacienți care au ajuns pe targă cu polineuropatie toxică, adică cu afectarea nervilor periferici încât nu mai puteau să meargă din cauza prezenței plumbului, care erau consumatori de ani de zile de distilat în gospodărie, de țuică făcută în casă și nici nu aveau habar că în interiorul acestei licori se află și metale grele.
În cazul bărbatului, a primit cadou două sticle de țuică, le-a consumat într-o perioadă de câteva săptămâni și apoi a venit de undeva din țară la București, pentru că era anemic. Plumbul este un toxic pentru hematii și produce anemie. Și el avea aceste tulburări neurologice și cineva de acolo s-a gândit că s-ar putea să fie expus la o substanță toxică.
I-am măsurat nivelul de plumb din sânge, i-am pus diagnosticul de intoxicație acută cu plumb, pentru că avea o cantitate foarte mare în sânge și, din fericire, a mai avut pe fundul unei sticle de țuică un pic din lichid și am măsurat nivelul de plumb din țuică. Era undeva la 9000 de micrograme, când în mod normal trebuie să fie o cantitate foarte mică, urme în unele distilate. Deci cantitatea de plumb pe care a băut-o a fost foarte mare.
Omul ăla era să moară, era într-o fază de intoxicație acută cu plumb, a necesitat tratament intravenos, a fost internat în spital pentru câteva săptămâni și am eliminat tot plumbul respectiv”, a povestit medicul.