Din cuprinsul articolului
Românii au iodură de potasiu! Antibiotice Iași a început distribuția a 30 de milioane de pastile către Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara.
La solicitarea Ministerului Sănătății și a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în data de 8 martie, a început producția iodurii de potasiu de către Antibiotice Iași.
Producția a continuat fără întrerupere până la data de 20 martie când a fost finalizată fabricația tuturor celor 30 milioane de comprimate necesare pentru acoperirea nevoilor tuturor românilor în eventualitatea unei situații speciale.
În data de 21 martie, a început distribuția iodurii de potasiu fabricată de Antibiotice Iași, companie de importanță strategică pentru România. 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu 65 mg vor fi distribuite pe parcursul întregii săptămâni către toate cele 42 de Direcții de Sănătate Publică din țară.
Astfel, în data de 28 martie, toate comprimatele de iodură de potasiu se vor afla în depozitele DSP-urilor.
Timp de 13 zile, angajații Antibiotice au lucrat în trei ture, 24h/zi, pentru a produce iodura de potasiu în cel mai scurt timp. Numărul de angajați din cadrul secției Comprimate, unde s-a produs iodura de potasiu, a fost suplimentat cu angajați cu job-uri similare, transferați de pe alte fluxuri de fabricație ale fabricii pentru a determina accelerarea procesului de producție.
Astfel, Antibiotice s-a ocupat de procurarea substanței active și excipienții necesari fabricării Iodurii de potasiu Atb de 65 mg cu maximă operativitate și responsabilitate.
„Am pus la dispoziție resursele de care dispunem: parteneriate, fluxuri de fabricație, specialiști, materiale de producție, pentru a asigura acest medicament tuturor DSP-lor din țară. Faptul că avem experiență îndelungată în dezvoltarea și producția de medicamente, de la stadiul de moleculă la cea de produs finit, faptul că dispunem de know-how, echipamente și tehnologii superioare care ne permit să asigurăm toate etapele fabricației unui medicament, aici, în România, ne-au permis să reacționăm rapid și responsabil și de această dată și să punem la dispoziția autorităților acest medicament”, a declarat ec. Ioan Nani, director general Antibiotice.
După acoperirea nevoilor de iodură de potasiu solicitate de autoritățile din România compania Antibiotice va da curs și altor solicitări de producție a acestui medicament pentru autorități guvernamentale din alte state din Uniunea Europeană care au formulat deja solicitări în acest sens.
Antibiotice Iași a produs pentru prima dată iodura de potasiu acum 11 ani, în urma accidentului nuclear de la Fukushima, Japonia.
Acest medicament se fabrică la solicitarea autorităților guvernamentale, pentru a putea fi oferit în mod gratuit, populației, în situații de criză determinate de un incident nuclear.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…