Sari la conținut

Românii ajung prea târziu la medic. Risc de CANCER

Din nefericire, cancerul este afecțiunea care a devenit destul de comună în ultima perioadă. Iar cele mai multe cazuri de cancer din România sunt descoperite când ajung în stadii târzii. Pentru a reduce aceste afecțiuni, Ministerul Sănătății cere soluţii personalizate.

Românii ajung prea târziu la medic. Risc de a dezvolta CANCER

Consilierul prezidenţial Diana Păun spune că „ar trebui să stimulăm un efort concertat care să implice toate forţele interesate pentru a găsi soluţii personalizate pentru reducerea decalajelor.”

Vorbind despre Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Diana Păun a apreciat că acesta reprezintă „punctul maxim de oportunitate, pentru că ne oferă resursele financiare atât de necesare pentru a creşte capacitatea de screening şi diagnosticare precoce”.

Conform consilierului prezidenţial, „eforturile de construcţie a rezilienţei ar trebui să navigheze în jurul a două principii: leadershipul şi angajamentul comun pentru acţiune”.

„Ceea ce a evidenţiat această pandemie este aceea că luarea unor măsuri ambiţioase şi mai ales pro-active şi transpunerea lor în măsuri, respectiv în acţiuni, sunt deosebit de importante dacă vrem să asigurăm o rezilienţă sistemică şi, implicit, un viitor sustenabil. Îmi exprim convingerea că acest angajament va continua în cea de-a doua etapă, de punere în practică”, a spus Păun.

Planul național pentru combaterea cancerului

Diana Păun a subliniat că Administraţia Prezidenţială, în limita mandatului său, va monitoriza îndeaproape progresul în implementarea Planului naţional pentru combatere a cancerului, aflat în Parlament, sub forma unei iniţiative legislative.

Ea a pledat pentru susţinerea cercetării şi inovaţiei medicale în domeniu prin investiţii şi politici adecvate.

Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii Tiberius Brădăţean a apreciat că Planul naţional pentru combaterea cancerului reprezintă un proiect ambiţios, prezentat la începutul anului sub patronajul Preşedinţiei României, „preluat în totalitate” de întreaga clasă politică.

„La nivelul Ministerului Sănătăţii ne pregătim pentru a crea mecanismele, pentru a pune la punct normele de aplicare a planului, odată ce el va fi aprobat în Parlamentul României. De asemenea, ţin să subliniez faptul că noi avem, în momentul de faţă, în stadii avansate de elaborare Strategia naţională de sănătate 2022 – 2030, în cadrul căreia acest Plan de combatere a cancerului este un element focal”, a spus Brădăţean, potrivit monitorulcj.ro.

El a arătat că programele de screenig pentru cancerele de col uterin, de sân şi cel colo-rectal sunt „în parte în acţiune deja”, pledând pentru extinderea acestor programe la bărbaţi, la cancerul de prostată şi testicular, cât şi pentru cancerul pulmonar.

„Dacă avem nişte programe solide de screening, în mod categoric vom putea depista un număr mult mai mare de cancere. Pentru că, aici este problema noastră cea mai mare, depistarea tardivă a cancerelor în stadiul în care deja tratamentul este mult mai dificil, calitatea vieţii pacienţilor este mult afectată, iar costurile pentru sistemul de sănătate sunt mult mai mari”, a punctat Brădăţean.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel