Categories: Ştiri sănătate

România, țara în care ne mor copiii. Suntem pe locul al doilea din UE. Cum vor medicii să scadă această rată a mortalității

România este a doua cea mai afectată țară din Europa, după Malta în ceea ce privește mortalitatea infantilă la copiii sub un an.

Conform ultimului studiu publicat în luna iulie a.c. de Institutul Național de Statistică, în anul 2017, în România, rata mortalității infantile la copiii sub un an a ajuns la 7,1. Mai mult de o treime dintre copiii care au decedat în primul an de viață a avut ca principală cauză de deces afecțiuni a căror origine are legătură cu nașterea și mai ales cu adaptarea bebelușului la viața extrauterină.

Conform ultimului studiu, în 27% din cazurile de deces ale noilor născuți au fost favorizate de nașterea prematură. Din punct de vedere al afecțiunilor medicale cele mai des întâlnite în cazurile de deces al copiilor de sub un an sunt bolile aparatului respirator (27%) și malformațiile și anomaliile genetice (22%).

Îngrijirea antenatală poate permite evaluarea riscului pentru cele mai relevante complicații care pot afecta mama și copilul încă de la 11-14 săptămâni de sarcină și poate duce la scăderea ratei mortalității în România.  Îngrijirea antenatală presupune prevenția nașterii premature și preeclampsiei, identificarea și organizarea nașterii în centre specializate a copiilor cu malformații care au nevoie de tratament medicamentos sau chirurgical imediat după naștere, sau chiar tratarea bebelușilor cât sunt încă în uter, cum este cazul transfuziilor intrauterine sau intervențiilor LASER fetale.

La inițiativa FETAL MEDICINE FOUNDATION FELLOWS DIN ROMÂNIA a fost organizat primul curs de medicină fetală destinat îngrijirii antenatale care atinge principalele subiecte din domeniu: screening pentru anomalii genetice și structurale cu accent mai ales pe diagnosticul cât mai precoce al malformațiilor cardiace, restricțiile de creștere, bolile asociate sarcinii cum sunt infecțiile și diabetul gestațional sau terapia fetală intrauterină. Toate acestea reprezentând tactici esențiale în prevenirea mortalității infantile în primul an de viață.

FETAL MEDICINE FOUNDATION FELLOWS DIN ROMÂNIA a fost creat la inițiativa a 14 medici români care au urmat un stagiu de supra-specializare în acest domeniu la Kings College din Marea Britanie, sub îndrumarea Profesorului Kypros Nicolaides, Profesor de Medicină Fetală la King’s College Londra și director al Centrului de Cercetare Harris Birthright.

Profesorul Kypros Nicolaides este cunoscut în lumea medicală ca fiind cel care a creat modelul piramidei inversate de îngrijire antenatală, model acum acceptat și implementat de majoritatea țărilor europene.

„Pentru a putea scădea rata mortalității infantile la copiii sub 1 an de la nivel de 7,1, adică aproape dublul mediei europene de 3,6, este important să mergem cu îngrijirea cu 6 luni înainte de momentul nașterii, în primul trimestru de sarcină și începând de atunci să acordăm gravidelor îngrijire antenatală la cele mai înalte standarde. Prin cursul pe care l-am organizat ne-am propus să facem cunoscut și să implementăm și în România modelul Profesorului Kypros Nicolaides privind îngrijirea antenatală. Suntem la început de drum, dar semnalele sunt bune. La cursul de anul acesta au participat 200 de specialiști de obstetrică-ginecologie veniți din toate orașele mari. Asta înseamnă aproape 10% din specialiștii de obstetrică-ginecologie din întreaga țară.”, a explicat Simona Duță, medic primar obstetrică-ginecologie, supra-specializată în medicina fetală.

Cursul organizat de cei 14 medici din cadrul FETAL MEDICINE FOUNDATION FELLOWS DIN ROMÂNIA are ca principal scop creșterea standardului de îngrijiri medicale în sarcină și al nivelului de sănătate al femeii gravide prin educația specialiștilor și furnizarea noutăților în domeniu, aplicate la condițiile de practică în România prin implementarea modelului piramidei inversate al profesorului Kypros Nicolaides care spune că îngrijirea antenatală poate permite evaluarea riscului pentru cele mai relevante complicații care pot afecta mama și copilul încă de la 11-14 săptămâni de sarcină și poate duce la scăderea ratei mortalității în România.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: