Din cuprinsul articolului
România se confruntă cu o criză imensă! România se confruntă cu o criză a medicilor de familie, mai ales în mediul rural. Locuitorii mai multor comune din Olt trebuie să meargă lunar în localitățile învecinate pentru un consult medical sau pentru a-și lua rețeta, deoarece în comuna lor nu există medic de familie.
Despre câți medici de familie ar fi nevoie în județul Olt, a explicat purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate, Constanța Florea.
„La nivelul județului Olt, acordarea serviciilor medicale în asistența primară este asigurată în prezent de 216 medici de familie. Numărul necesar de medici este de 257. Există localități în care acordarea serviciilor medicale se face în cadrul punctelor de lucru ale cabinetelor medicilor de familie din alte localități”, explică purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate.
„Continuitatea în asistența medicală primară se realizează prin intermediul a 10 centre de permanență, care funcționează noaptea, sâmbăta, duminica și în timpul sărbătorilor legale”, mai spune Constanța Florea, potrivit RRA.
Președintele Colegiului Medicilor de Familie din Olt, medicul Mihai Ungureanu, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că medicina de familie este ocolită de medicii tineri.
„Sunt foarte puțini medici care optează către medicina de familie ca specialitate. Probabil, în viitor o să se ajungă la situații în care un medic dintr-o zonă să deservească o zonă mai mare.
Dar este foarte greu pentru medicul din zona respectivă pentru că ajunge la suprasolicitare și, la un moment dat, o să cedeze și el și n-o să n-aibă cine să vină în locul lui”, a declarat Mihai Ungureanu.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…