Sari la conținut

România riscă să rămână fără medici de familie. Soluţiile Ministerului Sănătăţii

medici
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

România are un deficit mare de medici. Problema este întâlnită în peste 1.000 de localităţi unde este bine să nu te îmbolnăveşti. În plus, un nou anunţ îngrijorător a pus pe jar autorităţile.

Peste 4.000 de medici de familie, din cei circa 11.000 care profesează în prezent în România, vor ieși la pensie în următorii cinci ani, ceea ce riscă să creeze o criză în medicina primară din țara noastră. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prezentat posibile soluții pentru înlocuirea medicilor plecați din sistem.

Soluţiile Ministerului Sănătăţii

Astfel, una dintre soluțiile prezentate este creştere a locurilor alocate la universitățile de medicină și farmacie pentru medicina de familie, la cel puţin 800 în fiecare an.

“Asta este vârsta şi atunci trebuie să găsim o soluţie că înlocuim acest corp profesional cu tineri medici şi acest lucru este posibil doar împreună cu universităţile de medicină şi farmacie care nu erau proiectate să pregătească aşa de mulţi medici de familie”, a spus Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Medic
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

“Anul trecut am avut pentru prima dată o discuţie foarte serioasă şi am reuşit să creştem numărul de locuri la medicina de familie. Vom continua acest demers, încât în fiecare an să avem cel puţin 800 de absolvenţi de medicină da familie ca medici specialişti, să poată să înlocuiască colegii care se vor retrage”, a completat ministrul.

Sute de localităţi din România nu au medici de familie

În prezent, în România sunt câteva sute de localităţi care nu au medici de familie, iar ministrul consideră că este nevoie de mai multă implicare din partea autorităților locale pentru atragerea de medici de familie.

“În continuare sunt câteva sute de localităţi din România fără medici de familie şi lucrul acesta nu îl vom reuşi noi şi universităţile, nici Ministerul Sănătăţii, decât dacă va exista un parteneriat real cu autorităţile locale care au, cred eu, responsabilitatea ocrotirii sănătăţii comunităţilor pe care le conduc”, a menționat Alexandru Rafila.

“Cred că medicina de familie va deveni tot mai atractivă şi din punct de vedere al veniturilor, pentru că tipul de servicii pe care medicii de familie le vor face, inclusiv pachetul de servicii medicale preventive, le oferă o creştere a veniturilor”, a mai spus ministrul.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a precizat că instituţia pe care o conduce a alocat 20% din locuri medicinei de familie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel