Din cuprinsul articolului
România este promovată ca destinație turistică în Germania. Astfel, peste 600 de taxiuri pe care au fost lipite imagini din țara noastră circulă cu ocazia Campionatului European de Fotbal, prin Hamburg, Berlin, Munchen și Frankfurt, potrivit RRA.
Precizăm faptul că echipa națională de fotbal a României🇹🇩 va avea, în data de 17 iunie, primul meci cu echipa națională de fotbal a Ucrainei pe stadionul Bayern Munchen.
Ministrul turismului, Radu Oprea, spune că se continuă astfel campaniile începute la Paris, Roma sau Milano.
„Vom fi acum prezenți în Germania, în timpul campionatului de fotbal, cu o colantare a peste 600 de taxiuri în toate orașele unde se va ține Campionatul de Fotbal. Vă dați seama câtă vizibilitate va avea România. Este o imagine despre România, cu ceea ce își doresc astăzi turiștii din străinătate. Vor să vadă verde, natură şi vor să vadă cultură. De aceea imaginile pe care le-am selectat. Dar apoi, când vin în România, trebuie să vadă și să simtă povestea frumoasă pe care o spunem despre noi”, afirmă Radu Oprea.
Fiecare imagine de pe taxiurile din Germania are un cod QR unde se găsește o broşură în limba germană, cu ajutorul căreia vizitatorii pot obține informații relevante despre diferitele destinații din țara noastră. Conform statisticilor, anul trecut, cei mai mulți turiști străini soțiți în România au fost germani.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…