Din cuprinsul articolului
Sistemul medical se află sub o presiune ridicată, anunță autoritățile. Acesta, se pare, este aproape de colaps din cauza numărului copleșitor de pacienți bolnavi de COVID. În prezent, nu mai există niciun pat liber de ATI în toată țara.
De asemenea, pentru a face față valului de pacienți internați cu forme severe, autoritățile au suspendat operațiile și internările (care nu prezintă urgență) pacienților non-COVID.
România nu mai are niciun pat de terapie intensivă disponibil pentru bolnavii COVID, după ce ieri au fost înregistrate două recorduri negative: peste 15.000 de cazuri noi diagnosticate în 24 de ore și mai mult de 250 de decese, comunică RRA.
Institutul Național de Sănătate Publică estimase că pragul de 15.000 de îmbolnăviri zilnice va fi atins la sfârșitul lunii. Situația din spitale este dramatică. Se fac eforturi pentru suplimentarea paturilor cu oxigen, se lansează apeluri pentru unități mobile de ATI, iar în multe cazuri concediile personalului medical au fost suspendate.
În plus, CNSU a aprobat achiziționarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate. Medicii atrag atenția că spitalele sunt pline de pacienți nevaccinați anti-COVID. Cifrele arată că 95% din cei de la terapie intensivă nu au făcut dozele de ser și nici 70% dintre cei aflați în celelalte secții.
Directorul medical al Institutului „Matei Balș”, doctor Adrian Marinescu, explică situația grea.
„Când avem un număr mare de infecții în fiecare zi, pentru că vorbim de o variantă delta care se transmite, din păcate, extrem de ușor, se vor selecta pacienții care au nevoie de internare, cei care au fosrme severe, cu necesar de oxigen, și cei critici din terapie intensivă.
Și, din păcate, este aproape o regulă ca la jumătatea zilei să nu mai avem locuri pentru internare, și nu vorbim doar de terapie intensivă, și atunci există timpi de așteptare pentru pacienți. Ei trebuie să fie gestionați cât se poate de bine, să meargă fie în alte spitale, și, de asemenea, e greu să găsești un loc, sau să rămână, să fie monitorizați și tratați în gardă, pentru un interval de timp, până când a doua zi găsim o variantă.
Cu siguranță că nu avem tot tratamentul necesar și, dacă vorbim de tocilizumab, care chiar a demonstrat că este eficient, el ne-ar trebui pentru pacienții cu forme severe și forme critice.
Dacă vorbim de restul tratamentelor, încercăm să ne descurcăm, nu spune nimeni că avem un stoc suficient, pentru că, din păcate, e un număr mare de pacienți în fiecare zi, dar încercăm să echilibrăm cât se poate de bine, în așa fel încât pacientul să primească cea mai bună îngrijire”, a declarat medicul Adrian Marinescu.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…