Din cuprinsul articolului
Suntem la un pas de epidemie de gripă. În camerele de gardă ale spitalelor și în cabinetele medicilor de familie se prezintă bolnavi în număr record. Multe dintre cazuri sunt infecţii respiratorii, iar unele persoane ajung direct în ATI. Este alertă şi la nivel european unde mai multe ţări au cerut deja ca masca să fie obligatorie în spitale.
Îngrijorările sporesc în această perioadă, mai ales că de luni copiii se vor întoarce la ore. Medicii le recomandă părinților să fie atenți la starea de sănătate a copiilor înainte de a pleca la grădiniță sau la școală, iar cei care au simptome de răceală să fie ținuți acasă.
Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Timiș, pentru Rador: „Dacă un copil prezintă simptomele unei posibile viroze respiratorii, a unei răceli, precum secreții nazale, subfebrilități, cefalee, stare generală alterată sau tuse seacă vă recomandăm izolarea la domiciliu și vă rugăm să vă adresați medicului de familie pentru diagnostic și tratament. Viroza respiratorie se poate transmite prin picături de la o persoană infectată la alta, împrăștiate prin tuse sau strănut, prin contact direct, atunci când picăturile din nas sau gât ajung pe suprafețe prin intermediul mâinilor”.
În ultima săptămână din an, s-au înregistrat aproape 54 de mii de infecţii respiratorii, dintre care aproape 3300 de gripă. În total, 6 oameni au murit de gripă în acest sezon.
Medicul Carmen Dorobăț a dat mai multe sfaturi în cadrul emisiunii News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, despre ce ar trebui să facă părinții ai căror copii au forme diverse de gripă sau viroze în această perioadă.
“Este categoric dificil și pentru că mulți dintre medici sunt încă în perioada de concedii și atunci supraaglomerarea în camerele de gardă este de înțeles.
Părinții, în general, trebuie să aibă grijă ca dacă copiii prezintă simptomatologie de viroză, adică febră, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, curge nasul, îi curg ochii, să izoleze copilul respectiv, să înceapă cu o medicație simptomatică, în primul rând, împotriva febrei, după care să ia legătura cu medicul de familie.
Suntem într-o perioadă când există un număr de factori care concură pentru a avea în continuare, pentru o perioadă de timp, un număr mare de viroze și mă refer aici la socializarea intensă, din această perioadă de timp.
Mă refer la faptul că tocmai cum ați spus, va scădea temperatura, și atunci ne așteptăm ca și dinamica acestor virusuri cu transmitere pe cale respiratorie, inclusiv virusul gripal, inclusiv coronavirusul, să fie deosebit de accentuată și, ca urmare, garda nu trebuie lăsată jos, la modul că există, într-adevăr, o suprasolicitare la nivelul camerelor de pe gardă.
Ne așteptăm ca împreună cu colegii medici de familie și, bineînțeles, cu înțelegerea părinților și, în general, a aparținătorilor persoanelor bolnave să îngrijească la domiciliu formele care pot fi îngrijite la domiciliu, cu sfatul medicului de familie, să trecem cu bine peste această perioadă, care poate să mai dureze o lună, o lună jumătate”.
Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…
Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…