Din cuprinsul articolului
Născut pe 30 ianuarie 1932 în județul Vâlcea, romancierul Dinu Săraru a fost directorul Teatrului Mic și Teatrului Foarte Mic din București între 1977 și 1990 și al Teatrului Național din București începând cu anul 2001.
Dinu Săraru a intrat la liceu în Râmnicu-Vâlcea, la Liceul Alexandru Lahovary. În primavara lui 1947 s-a mutat în Bucureşti, frecventând cursurile liceelor Matei Basarab şi Mihai Viteazul.
Trei ani mai târziu, a fost angajat la Societatea de Radiodifuziune, mai întâi ca reporter, apoi ca redactor la redacţia Cultural unde a lucrat până în 1960.
După această dată, a fost angajat în presa scrisă: secretar general de redacţie la revista Secolul 20, apoi la Scânteia Tineretului şi la Luceafărul. Din 1968 a devenit şef al publicaţiilor Televiziunii Române şi şef al redacţiei Culturale a Televiziunii Române (1969 – 1977).
În anii ’70 Dinu Săraru devenise un scriitor foarte cunoscut, dar şi un factor de decizie, cum se spunea pe atunci, în viaţa culturală a capitalei. Era director al Teatrului Mic şi Teatrului foarte Mic (1977 – 1990), apoi director al Teatrului Naţional (2001 – 2004).
Romanele sale, Nişte ărani (1974), Clipa (1976), Dragostea şi revoluţia (1981) i-au adus faima din primele momente ale apariţiei lor.
Seria romanelor care portretizau ţărani şi recompuneau atmosfera Slătioarei sale dragi a continuat în 2013 cu volumul Ultimul ţăran din Slătioara, „o culegere de povestiri ţărăneşti, poveşti la care ţin foarte mult”, aşa cum mărturisea scriitorul.
Preocuparea sa pentru teatru s-a vădit a fi la fel de veche ca şi romanele: în 1966 publica Teatrul românesc şi interpreţii contemporani. În 1973 a scris piesa Al treilea gong, iar în 1997 Crima pentru pământ.
Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii păstrează o serie de interviuri cu scriitorul şi dramaturgul Dinu Săraru. Sunt mărturii de istorie personală şi generală, cu o mare valoare documentară. Una dintre acestea se referă la perioada în care era tânăr reporter la Radiodifuziune.
Opera lui Dinu Săraru
În 2022 a primit marele premiu al Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „Niște țărani”.
Opera lui Dinu Săraru are dealtfel mai multe repere:
• 1966 – Teatrul românesc și interpreții contemporani;
• 1973 – Al treilea gong (piesă de teatru);
• 1974 – romanul Niște țărani (debut în proză), Editura Eminescu, București;
• 1976 – Clipa, roman, Editura Eminescu; ecranizat în 1979
• 1981 – 1986 – Dragostea și Revoluția,
• volumul I „Toamna roșie”,
• volumul II „Cei care plătesc cu viața”,
• volumul III „Speranța”;
• 1987 – „Adevăruri de toată ziua”, roman, Editura Eminescu
• 1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”
• 1993 – „Iarba vântului”,
• 1996 – „Trilogia țărănească” (triptic de romane), Editura Rao Contemporan
• 1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru)
• 2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”, Editura Rao
• 2005 – „Generalul Revoluției cu piciorul în ghips” – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
• 2011 – „Ultimul bal la Șarpele roșu”, Editura Rao
• 2013 – „Ultimul țăran din Slătioară”, Editura Adevărul Holding
• 2015 – „Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor”, Editura Rao
• 2017 – „Ura din ochii vulpii” – o istorie a Teatrului Mic, Editura Rao
• 2017 – „Râmnicul meu”, Editura Praxis
• 2017 – „Corrida”, Editura Rao
• 2018 – „Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea”, Editura Rao
Dinu Săraru a fost distins cu numeroase premii, dintre care se evidențiază Premiul Academiei Române pentru romanul „Niște țărani”, Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”, Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului” și Premiul „Liviu Rebreanu” pentru „Crima pentru pământ”.
