Sari la conținut

România, în doliu național în memoria Regelui Mihai, în zilele de 14,15 și 16 decembrie

România este în doliu național în memoria Regelui Mihai, timp de trei zile, începând de azi. Sicriul cu trupul Majestății Sale Defuncte a fost depus de miercuri seară la Palatul Regal, în Sala Tronului. Acolo va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea.

 Guvernul a stabilit doliu național în memoria Regelui Mihai, în zilele de 14,15 și 16 decembrie. Zilele de doliu național sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României.
 În zilele de doliu național, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă atât drapelul României, cât şi drapelul Uniunii Europene, după cum stipulează actul normativ. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost adus în țară, miercuri, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă.

De la aeroport, sicriul a fost transportat la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore, apoi a fost adus la Bucureşti şi aşezat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş.

Cei care vor să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Regele Mihai pot veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, 14 decembrie, între orele 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00. Intrarea este liberă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, după cum rezultă din programul funeraliilor Regelui Mihai.

”În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal”.

La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptaţi, sâmbătă, să participe Regina Sofia a Spaniei, Regina Greciei Anne-Marie, Prinţul Charles al Marii Britanii şi zeci de reprezentanţi ai marilor familii nobiliare europene.

La funeralii este aşteptat şi Regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tânăr monarh european în exerciţiu, precum şi Prinţul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.

Regele Mihai a murit marți, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani. Fostul suveran a decedat la reședința sa din Elveția.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel