Din cuprinsul articolului
Preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, acuză faptul că, deşi România alocă din ce în ce mai mulţi bani în domeniul sănătăţii, statisticile cu privire la diagnosticarea precoce, la mortalitate pentru patologii care sunt prevenibile plasează ţara la nivelul anului 2014.
„Este clar că din 2014 în 2024 am reuşit să avem o evoluţie pozitivă, chiar dacă nu la nivelul Uniunii Europene sau la nivelul celorlalte state membre. Pacienţii cu BPOC au rambursare doar 50% la medicamente. Marea majoritate dintre ei undeva la 20-30%. Datorită imposibilităţii de a-şi cumpăra tratamentul, se întorc în spital pe spitalizări între 7 şi 11 zile cu exacerbări ale patologiei şi eventual cu complicaţii.
Avem pacienţii cu diabet. Ultima modificare – se pare că cei care sunt peste 18 ani nu mai au acces la pompete, anumite tipuri de pompete. Deci, revin la tratamentul de acum 20 de ani şi nu găsesc cheltuiala asta crescută. (…) Cheltuim din ce în ce mai mult, dar dacă e să mă duc la statistici cu privire la diagnosticare precoce, la mortalitate pentru patologii care sunt prevenibile, suntem cam tot prin 2014, adică nu am trecut cel puţin de jumătatea de jos a statisticilor”, a spus Gănescu, potrivit Agerpres.
Spitalele de stat, călcâiului lui Ahile
El a afirmat că cea mai mare cheltuială în sistemul de sănătate este în spitale şi că o scădere a costurilor la tratamente va duce la creşterea accesibilităţi.
„Deci, cred că sunt lucruri pe care le putem face foarte simplu prin a scădea costurile, dar a creşte accesibilitatea, pentru că odată crescând accesibilitatea, cu siguranţă vom vedea acei indicatori de mortalitate prevenibilă.
Trebuie să transferăm foarte mult în medicină primară, trebuie să facem cât mai accesibil pacientului nu doar să se ducă să îşi ia hârtii, să se ducă să se trateze în medicina primară”, a arătat preşedintele COPAC la Aspen Healthcare Summit, eveniment organizat de Institutul Aspen România.
Dificultăţi în accesul la tratament
Acesta a semnalat creşterea spitalizărilor de zi pentru acordarea de medicamente, lucru care ar putea fi rezolvat la medicul de familie.
„Am la ora actuală o categorie de pacienţi care au tratament, au acces la medicamente, dar de fapt în realitate nu au acces la medicamente. De ce? Pentru că spitalul face achiziţia târziu. Pentru că nu reuşesc să le dea tratamentul pe trei luni, ei trebuie să vină în fiecare lună la spital şi statul cheltuie pentru că cresc spitalizările de zi.
Dar să aduci un pacient în fiecare lună pe spitalizare de zi să îi dai o cutie de medicamente, eu cred că e noaptea minţii, numai în România se întâmplă lucrul ăsta. Peste tot, sistemul de de tratament este dat în ambulatoriu sau la medicul de familie şi te duci la farmacie cu reţetă”, a subliniat Radu Gănescu.