Studenții mediciniști de la UMFCD au participat la Adunarea Generală a International Federation of Medical Students’ Associations (IFMSA). În perioada 1-8 august 2019, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a fost prezentă la cea de-a 68-a Adunare Generală de Toamnă a (IFMSA), în Taipei, prin intermediul unei delegații de 12 de studenți, dintre care 5 studenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și membri ai Societății Studenților în Medicină din București. Evenimentul internațional a reunit peste 1000 de studenți din peste 125 de țări membre ale federației internaționale.
Studenții români au dat dovadă de o implicare crescută în comunitatea medicală internațională, nu numai prin participare, ci prin facilitarea de sesiuni pe diverse teme, precum rezistența la antibiotice sau relațiile externe în organizațiile studențești. Prin eforturile depuse, implicare și calitate academică, studenții români confirmă de fiecare dată faptul că plasarea universităților de medicină din România pe locuri onorante din clasamentul mondial este justificată.
Participând la un eveniment de o astfel de anvergură, în care au fost prezenți reprezentanți ai studenților din toată lumea, precum și invitați de seamă din comunitatea medicală internațională, tinerii au demonstrat că pot purta numele de ambasadori ai României și că schimbul de idei și experiențe cu studenți și experți din culturi și țări diferite este o componentă esențială pentru o pregătire a viitorilor medici, la standarde moderne.
Toate aceste afirmații sunt susținute și de plasarea în echipa internațională a IFMSA a unui număr de 6 studenți români, în diverse poziții. Printre aceștia, un student al UMFCD este membru al boardului de conducere al IFMSA. Sprijiniți de restul delegației, au reușit în mai puțin de o săptămână să se facă remarcați prin experiența și cunoștințele dobândite în cadrul sesiunilor dedicate celor 5 departamente de bază ale structurii internaționale, plasând FASMR, cât și România alături de puterile mondiale din domeniul medical studențesc.
În completarea discuțiilor din cadrul celor 5 comitete de Sănătate Publică, Educație Medicală, Sănătatea Reproducerii, Drepturile Omului și Schimburi Studențești, FASMR a fost prezentă și în cadrul Târgului de Proiecte, acolo unde a prezentat cel mai nou și de succes proiect întreprins de către Departamentul de Educație Medicală, Young Doctors of Romania, captând cu certitudine interesul audienței.
Pensionarii care doresc să lucreze după pensionare trebuie să fie atenți la regulile stabilite de…
Farmacia online Eumed.ro oferă românilor posibilitatea de a avea acces la produse farmaceutice care nu…
Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani, a declarat, luni, la…
Longevity Clinic, prima clinică din România dedicată longevității, se concentrează pe promovarea medicinei personalizate și…
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, și-a declarat averea conform cerințelor legale, relevând economii substanțiale…
Gala Top Performeri din Sănătate, organizată de revista Capital, a ajuns la a doua ediție…