Sari la conținut

România a făcut paşi uriaşi în lupta împotriva HIV

În România trăiesc peste 11.500 de persoane seropozitive, din care mai mult de 5200 sunt femei. Aproximativ 50% dintre femeile seropozitive din România au vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, vârstă fertilă, la care foarte multe tinere se gândesc să devină mame pentru prima dată. “Avem o cohortă de tinere femei, cu an de naștere sfârșitul anilor ’80-începutul anilor ’90 care își doresc să ducă o viaţă normală și nu numai că își doresc, au posibilitatea să o facă. Speranţa de viaţă a acestora este în acest moment foarte apropiată de cea a omului care nu este infectat cu HIV. a declarat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balș”.

În acest context, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr.Matei Balș”, alături de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Asociaţia Română Anti-SIDA și compania Bristol-Myers Squibb au anunţat lansarea în România a proiectului SHE (Strong, HIV positive, Empowered women).

SHE este un program de educare, consiliere și suport elaborat de femeile seropozitive din Europa și medici cu sprijinul Bristol-Myers Squibb, misiunea programului fiind de “a susţine femeile seropozitive și de a le stimula dorinţa de a-şi  îmbunătăţi calitatea vieţii, inclusiv să obţină tot ce este posibil din partea serviciilor sanitare”.

Potrivit prof. dr. Adrian Streinu-Cercel România a fost printre primele ţări din lume care a realizat dezideratul accesului universal la terapie pentru toţi pacienţii seropozitivi, oferind încă din 2002 tratament gratuit tuturor persoanelor infectate cu HIV. Accesul la terapie este universal, cine are nevoie de terapia antiretrovirală o primește, dar nu o primește oricum, ci în urma unui chestionar de aderenţă. Întâi ne convingem că pacientul/a este motivat/ă să ia medicaţia, după care începe procedura de includere în tratament.”

Conform prof. dr. Streinu-Cercel, există trei tipuri de situaţii în care se face testarea pentru HIV: pentru punerea diagnosticului, la femeia însărcinată și la cererea pacientului, prin intermediul DSP-urilor. În România se fac anual aproximativ 250.000 de testări, din care mai mult de 25% sunt efectuate la iniţiativa pacientului.

În acest moment, România are cea mai mare rată de supravieţuire la nivel european de la începutul fenomenului. Pe o hartă privind răspândirea virusului HIV-SIDA, țara noastră se află astăzi în aria statelor cu prevalenţă și incidenţă mică, alături de Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Eforturile care se fac în România se concentrează pe gestionarea fenomenului HIV-SIDA atât din punctul de vedere al tratamentului, cât și al prevenirii. În acest sens, capătă o importanţă vitală: testarea femeilor gravide, discuţia cu cuplul, profilaxia care se adresează femeii în general, femeii însărcinate și copilului după naștere.” a explicat dr. Mariana Mărdărescu, șef Secția Imunodepresie copii, Coordonator al Compartimentului de Evaluare și Monitorizare a Infecției HIV/SIDA în România – INBI „Matei Balș”.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel