Din cuprinsul articolului
Român ucis de teroriștii Hamas în Fâșia Gaza. e vorba de Tal Chaimi, românul ținut ostatic de teroriștii Hamas din Fâșia Gaza, iar nunțul a fost făcut de Ambasada Israelului în România. Aceasta a transmis condoleanțe familiei.
Tal este cetățean român, părinții lui fiind din România, iar Ela Chaimi, soția lui, a ajuns în România pe 29 octombrie , în speranța că va găsi soluții pentru a-l elibera pe acesta din mâinile teroriștilor. Ela Chaimi se așteapta atunci ca autoritățile române să nu oprească demersurile și să-i aducă soțul acasă, în orice situație.
”Suntem profund îndurerați de vestea care confirmă decesul lui Tal Haimi, israelianul cu cetățenie română, răpit de teroriștii Hamas pe 7 octombrie.
Soția lui a povestit cum a fost luat din casă de teroriștii Hamas
Soția lui Tal, Ella Haimi, a venit la București la sfârșitul lunii octombrie pentru a cere sprijinul României în scopul intensificării demersurilor privind eliberarea ostaticilor.
În acest moment de grea încercare, ne îndreptăm gândurile de compasiune și susținere către familia îndurerată. Ella, suntem alãturi de tine și de rudele tuturor celor uciși în mod barbar de teroriștii Hamas!Fie memoria lor binecuvântată.”, a declarat Ambasada Israelului în România.
Soția lui Haimi, Ela Chaimi a povestit cum a trăit evenimentele din 7 octombrie, atunci când Hamas a lansat asaltul.
„Era sâmbătă dimineața, o zi liberă, dormeam împreună, iar la 6:30 dimineața am început să auzim sirenele. Suntem obișnuiți cu sirenele dar eram mai mult decât normal. Soțul mi-a spus să ne mergem la adăpost. Am stat acolo, eram foarte speriați. De-o dată am început să auzim împușcături, iar soțul a ieșit pentru a ne proteja. După 2 ore l-am sunat și a răspuns, a spus că este bine dar nu poate vorbi. Apoi nu am mai avut vești de la el. A fost înfricoșător, o zi pe care nu o vom uita.
Copiii erau foarte speriați. Au știut probabil din primul moment că un terorist va veni la noi în casă. Am stat aproape 15 ore în adăpost, în liniște”, a spus Ela Chaimi.