Sari la conținut

Rolul dietei fără gluten când ai boala celiacă

intoleranta la gluten
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
glutenul afectează creierul

Boala celiacă este o tulburare autoimună serioasă. Aceasta are și o componentă genetică și se estimează că sunt mult mai mulți pacienți decât cei care ajung să aibă un diagnostic. Medicii spun că dieta fără gluten este unicul tratament al acestei maladii. 

În lipsa tratamentului, afecțiunea va avea urmări grave asupra calității vieții pacientului. Mai exact, spun medicii, boala celiacă poate duce la instalarea diabetului zaharat de tip 1, a sclerozei multiple, a anemiei. Dar, poate să ducă și la probleme precum sunt: osteoporoză, infertilitate, crește riscul de avort spontan, migrene, inclusiv crește riscul de cancer intestinal. Singurul tratament al bolii este dieta fără gluten.

Boala celiacă, o boală multifactorială

Concret, intoleranța la gluten sau boala celiacă este o afecțiune cronică a intestinului subțire, o boală multifactorială care apare ca răspuns imunologic anormal al organismului la gluten.

Glutenul este o proteină de origine vegetală care se găsește în făina graminaceelor: grâu, secară, orz, ovăz, dar și în bere, sosul de soia, brânza cu mucegai dar și în produsele de panificație.

La ora actuală se estimează că 1 din 100 de persoane de pe glob au această afecțiune. Sunt studii care susțin că o persoană care are în familie o rudă de gradul întâi cu boală celiacă are un risc de 10 ori mai mare de a face boala.

Afecțiunea poate să apară la orice vârstă, nu neapărat în copilărie. Însă, de regulă, apare în copilăria mică, în intervalul 10 luni-2 ani, atunci când se introduc făinoasele în alimentația copiilor, iar la adulți, în jurul vârstei de 30-40 de ani.

În prezent, singurul tratament pentru această afecțiune este adoptarea pe tot parcursul vieții a unei diete fără gluten.

Există peste 200 de simptome ale bolii    

Boala este foarte greu de diagnosticat, deoarece fiecare individ poate să aibă simptome diferite. Sunt peste 200 de simptome ale acestei afecțiuni care se pot manifesta în tubul digestiv. De asemenea, sunt persoane care au boala, dar sunt asimptomatici.

Cele mai dese simptome în cazul copiilor sunt: balonare și durere abdominală, diaree frecventă, constipație, pierderea în greutate, oboseală, probleme de comportament, deficit de atenție și tulburară de hiperactivitate (ADHD).

Cele mai frecvente simptome la adulți sunt: anemie, oboseală, dureri osoase, articulare, artrită, osteoporoză, ficat gras, anxietate și depresie, furnicături la nivelul mâinilor sau amorțeala picioarelor, migrene, infertilitate.

În ce constă dieta fără gluten:

  • Se elimină din alimentație grâul, secara, orzul, ovăzul. Ele pot să fie înlocuite cu porumb, orez, năut.
  • Produsele de patiserie vor fi total excluse din alimentație. La fel și biscuiții, conservele, iaurturile cu fructe. Dar și sosuri, mezeluri, dulciuri din comerț. Totodată, pacientul nu are voie nici tăiței, paste, sau clătite, bomboane.

Reține! Este posibil ca pacientul să fie îndrumat spre o suplimentare a vitaminelor, proteinelor și mineralelor după eliminarea glutenului din alimentație. Atenție! Toate aceste modificări se fac numai la recomandarea medicului.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel