Din cuprinsul articolului
Robert De Niro a uimit lumea devenind din nou tată, pentru a șaptea oară, la 79 de ani. Actorul, care a fost căsătorit de două ori, are doi copii cu prima sa soție, Diahnne Abbott.
Iar cu cea de-a doua lui soție, Grace Hightower, are tot doi copii. De Niro este, de asemenea, tatăl unor gemeni pe care i-a avut cu fosta lui iubită, Toukie Smith.
În prezent, vedeta „Nașul”, care a spus în trecut că nu se consideră un „tată cool”, are o fetiță, Gia. El a confirmat că el și prietena lui, Tiffany Chen, au avut împreună un nou-născut.
Robert De Niro, tată la 79 de ani. Copilul lui cel mare are 51 de ani, iar mezina doar câteva luni
Iubita lui De Niro, despre care se crede că are 45 de ani, a fost văzută însărcinată în martie, iar recent a fost zărită cu nou-născutul cuplului în timp ce făcea o plimbare în New York. Nou-născutul, îmbrăcat într-o salopetă roz și învelit într-o pătură albă, a fost zărit cu Chen, care împingea căruciorul în timp ce se bucura de soare. De asemenea, ea a ridicat copilul din cărucior și l-a ținut la piept pentru o bună parte a zilei.
Chen și nou-născutul ei, Gia Virginia Chen-De Niro, arătau bine și sănătoși, iar mama părea fericită să țină copilul în brațe și să facă o plimbare cu ea.
Robert de Niro a spus că vestea că va deveni tată la 79 de ani nu l-a surprins pentru că el și Chen au „planificat” sarcina. Actorul a ținut să sublinieze că îi este imposibil să nu aibă un copil fără să-l planifice.
Actorul a dezvăluit că fiica sa, Gia, s-a născut pe 6 aprilie 2023. El a adăugat că felul său de a iubi include a fi îndrăgostit de copiii săi, dar și a fi strict în anumite lucruri. Lui De Niro nu-i place să fie sever cu copiii săi, dar uneori este forțat să dea legea, chiar dacă copiii lui pot să nu fie de acord cu el.
„Și orice părinte, cred, ar spune același lucru. Întotdeauna vrei să faci ceea ce trebuie de către copii și să le oferi beneficiul îndoielii, dar uneori nu poți”, a explicat actorul american.
Chen, un instructor de arte marțiale, l-a cunoscut pe De Niro în 2015, când au lucrat împreună în filmul „The Intern”. Cu toate acestea, De Niro a fost văzut pentru prima dată cu iubita lui, Chen, în august 2021, după ce actorul s-a despărțit de a doua sa soție, Hightower, în noiembrie 2018.
Amintim că De Niro și soția lui, Grace Hightower, au pus punct unui mariaj de 20 de ani, în 2018. Împreună au avut doi copii: Elliot (25 de ani) și Helen (11 ani). Din căsnicia cu Diahnne Abbott mai are alți doi, pe Drena (51 de ani) și pe Raphael (46 de ani). Iar din relația cu Toukie Smith au rezultat gemenii Aaron and Julian (27 de ani).