Sari la conținut

Riscuri serioase pentru femeile care își epilează complet părul pubian

Societatea modernă a transformat părul pubian al femeilor într-o amintire. Pentru tinere, este de neconceput să permită creșterea părului pubian.

Sunt două considerente importante pentru care femeile renunță la părul din zona intimă: esteticul și igiena. Zona lipsită de păr își păstrează prospețimea multe ore. Lipsa părului permite purtarea lenjeriei de corp sexy, făcându-te să te simți, la rândul tău, sexy. Deci până acum, doar beneficii. Ce riscuri implică însă o piele fină în zona bikini-lor?

Specialiștii atrag atenția! Femeile care se epilează inghinal total sunt mai expuse riscurilor de infecție.

Oamenii de știință de la Universitatea din Boston avertizează că femeile care îşi epilează complet părul pubian cu lama sau cu ceară au şanse mai mari să sufere de dureri în zona genitală și crește riscul apariţiei vulvodiniei, o durere cronică inexplicabilă care apare în zona care înconjoară deschiderea vaginului. Vulvodinia nu este contagioasă, nu este un semn al igienei necorespunzătoare şi nici nu are legătură cu cancerul.

Care sunt rezultatele studiilor efectuate de oamenii de știință din Boston

Au participat 434 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Aproximativ jumătate dintre ele sufereau de dureri în zona vulvei şi au fost rugate să povestească depre rutina lor de îngrijire și hainele pe care le poartă.

Femeile epilate total în zona inghinală aveau şanse cu 74% să sufere de vulvodinie spre deosebire de cele care se epilau doar pe linia bikinilor. Mai mult, purtarea pantalonilor strâmţi mai mult de patru zile pe săptămână dublează riscul apariţiei acestei afecţiuni cronice.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel