Riscul de infarct. Simptome de alarmă. Tudor Ciuhodaru. „Poate fi vorba de infarct după expunerea la frig”

Riscul de infarct. Simptome de alarmă. Tudor Ciuhodaru. „Poate fi vorba de infarct după expunerea la frig”.

După ce zilele acestea, în România s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi de iarnă, Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul Clinic de Urgență ”Nicolae Oblu” din Iași, atrage atenția asupra simptomelor de alarmă care preced infarctul după expunerea la frig.

„Nu neglijaţi aceste simptome. Poate fi vorba de infarct după expunerea la frig. Riscul de infarct crește în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute.

Simptome de alarmă. Nu subevaluaţi trei tipuri de simptome nespecifice:

a) osteoarticulare: dureri sau doar disconfort la nivelul braţelelor, umerilor, gâtului sau spatelui puse adesea pe seama efortului fizic sau afecţiunilor osteoarticulare.
b) senzaţia de lipsă de aer, de sufocare sau leşin, respiraţie sacadată, palpitaţii, ameţeli, oboseală sau transpiraţie abundentă apărute din senin sau necorelate cu gradul de efort.
c) digestive (greţuri, vărsături, dureri abdominale, arsuri epigastrice) considerate consecinţa unor excese alimentare sau afecţiuni digestive.
!!! Nu neglijaţi nici durerea precordială ,,clasică” (durere toracică anterioară intensă, cu caracter de constricţie, presiune, arsură, greutate, strângere sau sfredelire ce iradiază în umărulşi braţul stâng şi care durează mai mult de câteva minute.

E bine de știut:

1. Fiecare grad sub zero crește cu 2% riscul de infarct datorită vasocontricţiei, creşterii tensiunii arteriale şi a tulburărilor circulatorii. Temperaturile extrem de scăzute duc de fiecare dată la creşterea numărului şi gravităţii cazurilor de angină pectorală, hipertensiune arterială şi infarct miocardic.
2. Asocierea vântului şi a umezelii reprezintă un risc suplimentar.
3. Temperatura resimţită de organism în astfel de condiţii este mai mică decât cea indicată de termometre.
4. Sunt accentuate atât senzaţia de frig cât şi efectele negative asupra organismului.
5. Dimineaţa şi seara, când termperaturile scad, reprezintă un risc suplimentar.
6. Sunt tot mai frecvente cazurile apărite la bărbaţi tineri, aparent sănătoşi.
7. Vârsta la care apar aceste cazuri e în scădere.
8. Cei mai afectaţi de temperaturile de infarct sunt bărbaţii de 40-50 de ani sedentari ce fac efort fizic în frig-curăţă maşina sau strada de zăpadă-la primele ore ale dimineţii.
9.Lor li se adăugă fumătorii, diabeticii şi cei cu valori mari ale colesterolului.
10. Riscurile cresc la sedentari, supraponderali şi fumători.

Reţineţi:

1. Evitaţi stresul termic: utilizaţi îmbracăminte groasă, impermeabilă, care să vă protejeze şi faţa şi mâinile, consumaţi lichide calde, evitaţi deplasările nejustificate şi reduceţi drumurile matinale şi nocturne când este foarte frig şi găsiţi câteva minute de repaus în spaţii încălzite precum cele publice sau în magazine.
2. Nu neglijaţi chiar şi simptomele nespecifice. Consultaţi un medic.
3. Orice întârziere a diagnosticului şi tratamentului poate fi nefastă.
4. Evitaţi automedicaţia.
5. Terapia după ureche în infarct este letală!”, este mesajul medicului Tudor Ciuhodaru.

 

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

8 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

9 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

10 ore ago

Citeste si: