Riscul de infarct prevăzut cu câțiva ani înainte de a se produce este un scenariu care părea puțin probabil, însă ultimele descoperiri științifice ne asigură de veridicitatea acestui scenariu. Cercetarea a fost publicată în revista medicală The Lancet, în 2018.
O nouă metodă de analiză a imaginilor obţinute în urma unei tomografii poate anticipa riscul unui infarct cu mai mulţi ani înainte ca acesta să se producă. Procedura, creată de echipe de la Universitatea Oxford, instituţii din Germania şi Statele Unite, foloseşte algoritmi pentru a examina stratul de grăsime din arterele coronare prin analiza unei tomografii cardiace.
Inflamarea arterelor reprezintă un semn timpuriu de avertizare pentru circa 30% din cazurile de infarct, consideră cercetătorii.
„Dacă este posibil să identifici inflamaţia din arterele coronare, atunci poţi preciza care anume artere… vor cauza infarctul”, spune Charalambos Antoniades, profesorul de medicină cardiovasculară la Oxford.
„Cu noua tehnologie pe care o avem la dispoziţie putem obţine acest lucru analizând simple tomografii”.
Cea mai mare parte dintre atacurile de cord sunt cauzate de o placă de grăsime la nivelul arterei, care întrerupe fluxul de sânge. În prezent, tomografia poate indica medicului dacă o arteră a devenit deja mai îngustă din cauza grăsimii.
Cu ajutorul noii tehnologii, pentru care cercetătorii speră să obţină autorizaţiile necesare atât în Statele Unite cât şi în Europa în decurs de un an, medicii vor putea prezice care anume artere sunt în pericol de a se îngusta.
„Putem spune… arterele dumneavoastră sunt inflamate şi se vor îngusta pe parcursul viitorilor cinci ani. Aşa că puteţi începe să aplicaţi măsurile de prevenţie pentru a evita formarea plăcilor”, spune Antoniades.
Bolile coronariene şi accidentele vasculare cerebrale sunt principalele cauze de deces la nivel global.
„Deşi nu am estimat numărul exact al atacurilor de cord pe care le putem preveni, va fi posibil să identificăm cel puţin 20 sau 30 de procente dintre persoane înainte de a suferi un astfel de atac”, spune Antoniades.
O companie care colaborează cu Universitatea Oxford dezvoltă în prezent un serviciu care poate analiza orice tomografie din lume în circa 24 de ore.
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…