O alăptare între trei și 12 luni ar reduce considerabil riscul dezvoltării unor inflamații cronice, asociate cu boli cardiovasculare la vârsta adultă, se arată într-un studiu.
Studiind circa 7.000 de persoane, cercetătorii americani au descoperit o legătură ‘semnificativă’ între alăptarea de scurtă durată sau greutatea mică la naștere și niveluri ridicate ale proteinei C reactive (CRP), indice al inflamației, în probele de sânge prelevate de la adulții tineri.
CRP este o proteină sintetizată în principal de ficat, care joacă un rol important în inflamații.
‘Alăptarea între trei și 12 luni se asociază cu scăderea concentrației sanguine de CRP cu 20-30% față de cei care nu au fost alăptați’, scriu cercetătorii de la Universitatea Northwestern în studiul apărut în revista ‘Proceedings of the Royal Society B’.
Cercetătorii au mai constatat că fiecare jumătate de kilogram în plus la naștere atrage o scădere cu 5% a concentrației de CRP. Potrivit studiului, efectele alăptării ar fi ‘identice sau chiar superioare’ celor ale medicamentelor în reducerea nivelurilor de CRP la tinerii adulți.
Inflamarea cronică este implicată în numeroase patologii, printre care bolile cardiovasculare, dar există încă aspecte necunoscute în privința rolului exact al acesteia în apariția bolilor de inimă.
Cercetarea s-a desfășurat pe tineri între 24 și 32 de ani din diferite medii sociale. ‘Rezultatele arată că alăptarea ar putea duce la scăderea unui factor important al riscului de boli cardiovasculare la vârsta adultă’, afirmă Alan Guttmacher, unul din autorii studiului.
Organizația Mondială Sănătății încurajează alăptarea, considerând-o unul din ‘cele mai eficiente mijloace’ prin care se asigură sănătatea și supraviețuirea copiilor. Ea o recomandă până la șase luni, recunoscând că, în prezent, sub 40% din bebelușii din lumea întreagă sunt alăptați.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…