Din cuprinsul articolului
OMS: Risc crescut de infecţii cu streptococul de grup A în rândul copiilor. Au fost înregistrate mai multe decese în urma îmbolnăvirilor grave cu acest streptococ.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) avertizează despre creșterea numărului de cazuri de îmbolnăvire gravă la copii în urma infectării cu streptococul de grup A, conform unei declaraţii comune ce a fost publicată luni, relatează DPA.
De altfel, Franţa, Irlanda, Ţările de Jos, Spania, Suedia şi Marea Britanie au raportat o creştere în 2022 a numărului de cazuri ale unei boli grave, cunoscută sub denumirea iGAS (infecţie invazivă cu streptococ de grup A) la copii cu vârste sub 10 ani, potrivit comunicatului.
La această grupă de vârstă au fost raportate, de asemenea, mai multe decese asociate infecţiei streptococice, relatează stiri.tvr.ro
În Marea Britanie şi Franţa, numărul cazurilor grave este considerabil mai mare comparativ cu perioada similară anterioară pandemiei de coronavirus, se mai arată în declaraţia de luni.
Infecţiile streptococice provoacă, de obicei, doar simptome uşoare, cum ar fi febra, şi pot fi tratate cu antibiotice. Însă, în cazuri rare, acestea pot duce la complicaţii grave.
Conform constatărilor preliminare, experţii OMS nu pun această creştere pe seama unei noi variante a streptococului A. Totodată, este puţin probabil ca rezistenţa la antibiotice să fie cauza fenomenului.
În schimb, ar putea fi vorba despre un fel de efect de acumulare post-pandemică. De asemenea, cauza numărului mai mare al cazurilor grave ar putea consta în faptul că în prezent se află în circulaţie multe alte virusuri care, în combinaţie cu streptococii, agravează boala.
Cu toate că experţii OMS consideră că riscul pentru publicul larg continuă să fie redus, ei au sfătuit toate ţările europene să rămână vigilente şi să monitorizeze situaţia.
Ţările ar trebui „să îşi sporească vigilenţa, mai ales atunci când virusurile respiratorii sunt răspândite pe scară largă în rândul copiilor”, a declarat directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, citat de Agerpres, notează stiri.tvr.ro.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…