Rinoplastia este intervenția chirurgicală prin care se corectează aspectul nasului, armonizându-l cu celelalte trăsături faciale. Prin poziția sa în mijlocul feței, nasul este un element determinant al fizionomiei, astfel că o distonanță cu celelalte elemente ale feței poate compromite imaginea de ansamblu.
Dincolo de partea pur estetică, nasul este „poarta” prin care aerul pătrunde în corpul nostru, iar disfuncționalitățile lui pot afecta modul în care respirăm, cu repercusiuni asupra stării de sănătate (insuficiență respiratorie nazală obstructiva cu tulburări de oxigenare la efort sau repaus, tulburări de dezvoltare somatică, dificultăți în practicarea unor sporturi de performanță, cefalee rinogenă, epistaxis recidivant, rinoree posterioară, sforăit și apnee de somn, infecții locoregionale etc.).
Rinoplastia poate aduce, deci, un dublu beneficiu: estetic, pentru că poate îmbunătăți aspectul nasului, și funcțional, pentru că poate corecta anumite vicii de structură cu impact asupra sănătății și confortului personal. În acest context, putem vorbi despre două tipuri de rinoplastie: cosmetică, respectiv funcțională. Scopul este să ofere un aspect natural nasului, în echilibru perfect cu fața pacientului.