Din cuprinsul articolului
Rinichii și sănătatea renală. Mai mult de 12% dintre bărbați și circa 7% dintre femei se vor confrunta cu pietre sau nisip la rinichi, la un moment dat, în viețile lor.
Odată ce ai avut o primă criză, statisticile spun că sunt mari şansele să te trezeşti cu o a doua. Cauzele sunt legate de genetică proprie, dar în mare măsură și de alimentație.
Nimic mai cumplit decât o criză de rinichi! Este comparată cu durerile nașterii. Ce e de făcut, pe termen lung și, eventual, preventiv? Fireşte, genele moștenite din familie creează predispoziția către pietre la rinichi, dar tot părinții sunt cei care amplifică riscul apariției bolilor sistemului reno-urinar, prin comportamentul învățat (dieta) în mediul familial.
Rinichii și sănătatea renală. Unele medicamente, suplimentele alimentare ieftine, băuturile carbogazoase, produsele de la animalele crescute în gospodărie favorizează formarea de calculi renali.
Pentru a evita aceste neplăceri trebuie introdus permanent un program de detoxifiere, evitând sincopele și rărind crizele grave, chiar dacă există acea predispoziție genetică.
Ce înseamnă o detoxifiere permanentă?
Este, de fapt, o dietă din care lipsesc factorii agravanți pentru rinichi şi în care abundă alimentele benefice, proaspete, nerafinate, integrale, la care se adaugă câteva principii ale unui stil de viață prietenos cu sistemul renal.
Regimul alimentar alcalin
Creșterea pH-ului organismului ajută sistemul imunitar să lupte împotriva microorganismelor care produc bolile infecțioase ale sistemului reno-urinar. Vorbim despre alimentația alcalină, cu alimente al căror pH este egal sau puțin mai mare de 7.
Aceasta are un puternic efect antiinflamator renal, împiedicând precipitarea sărurilor şi formarea pietrelor. Pe de altă parte, tratamentul cu antibiotice de sinteză al cistitei, pielitelor şi pielo-nefritelor este mult mai eficient atunci când pH-ul urinei este alcalin.
La fel, și plantele medicinale folosite în tratamentul infecțiilor urinare, cum ar fi merişorul, acționează mai bine într-un mediu cu pH alcalin, unde arbutina, conținută în frunzele acestor plante, se descompune în substanțe antibiotice care atacă bacteriile vinovate de apariția cistitelor: E.coli, stafilococul auriu etc.
Rețineți!
Cercetătorii de la Harvard au descoperit că 180 mg de magneziu și 10 mg de B6 luate zilnic pot preveni formarea pietrelor la rinichi.
Atenție! Evitați să stați așezați mult timp, mai ales în călătoriile lungi. În avion, ridicați-vă de pe scaun, o dată pe oră. Când călătoriți cu mașina, opriți din când în când și faceți câțiva pași.
Cum și câtă apă trebuie să bem
Rinichii și sănătatea renală. Rețeta clasică este de doi litri pe zi. Dar trebuie să ținem cont și de parametrii fiziologici, de activitatea fiecăruia în parte, de căldura și umiditatea ambientală. La o greutate de 45 de kilograme nu ai aceeași nevoie de hidratare ca cineva de 90 de kilograme. Cine face sport, sau muncă fizică, bea mai mult apă decât o persoană cu muncă de birou. Excesul este la fel de nociv ca sub-hidratarea, pentru că oboseşte rinichii.
În concluzie, celor cu stil de viață și muncă mai sedentar li se recomandă consumul zilnic a 30 ml de apă/kg-corp. Deci, o persoană cu greutate de 65 de kilograme trebuie să consume 1950 ml de apă pe zi, adică aproape doi litri.
În cazul celor activi fizic, doza recomandată urcă la 40 de ml de apă/kg – corp.
Des şi câte puțin, după cât ne este de sete, preferabil nu foarte rece. Şi nu uitați de „apa vie”, adică cea furnizată de alimente precum pepenele verde, salata verde, spanacul, fructele și legumele zemoase. În aceeaşi idee, nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic ceaiurile, ciorbele și supele.
Aceste sucuri se consumă zilnic, în cure de câte două săptămâni. Respectați cu strictețe cantitățile
Se combină sucurile obținute de la legume stoarse pe loc, astfel: 400 ml morcov, 100 ml castraveți, 100 ml ridichi (negre sau roși). Sucul astfel obținut se bea în câteva reprize, dimineața, pe stomacul gol.
Combinați 400 ml suc de morcovi cu 50 ml de pătrunjel și 50 ml de ridichi (negre sau roșii). Sucul obținut se bea, fragmentat, pe stomacul gol, de-a lungul unei zile întregi.
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…