Din cuprinsul articolului
Rezultatele autopsiei lui Petrică Mîțu Stoian au fost trimise în Capitală, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Iar aici medicii legiști vor stabili dacă între decesul artistului și procedurile medicale la care a fost supus există sau nu o legătură directă.
Medicii legiști au descoperit în organismul artistului o cantitate prea mare de anticoagulante. De asemenea, plămânii artistului erau afectați de o bronhopneumonie severă, apărută în urma infectării cu SARS-CoV-2.
Legiștii spun că traumele asupra plămânilor cântărețului puteau fi produse din cauza unei presiuni mari care a fost aplicată peste un plămân deja afectat de boală. Însă acest aspect va fi clarificat de specialiștii IML din Capitală. Impresarul artistului și una dintre surori au fost audiați miercuri dimineață.
„Mi-a spus că l-a consultat medicul, că i-a recomandat 15 zile de stat acolo și că la ora 14 va intra pentru două ore și jumătate în acea cameră hiperbară. M-a sunat după ce a ieșit. Zicea a fost excelent. Am mai vorbit o dată la ora 9 seara. Zice mă duc să mă culc. Petre este mort și nu trebuia să se ducă acolo. Ne-am luptat să nu se ducă, dar a fost imposibil”, a declarat impresarul artistului.
La acest tratament a fost supus și alt bărbat, la aceeași clinică din Cheile Nerei. El a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal din Timisioara.
„Pacientul este stabil hemodinamic, conștient, cooperant. A venit cu un pneumotorax drenat deja, cu o bulă de infizem pentru care se va interveni chirurgical după ce se tratează pneumonia de lob inferior. Este cu o fibroză pulomonara post-Covid”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara.
Dincolo de anchetă, la Craiova, Petrică Mîțu Stoian a fost condus miercuri, pe ultimul drum. Ansamblul Doina Gorjului și colegii artistului, de la Ansamblul Maria Tănase au venit să își ia rămas bun.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…