Din cuprinsul articolului
Un tratament testat împotriva cancerului mamar în stadii incipiente a arătat că reduce riscul de recidivă cu 25%, potrivit unui amplu studiu clinic, care aduce o nouă speranţă pentru numeroase paciente.
Aceste rezultate preliminare au fost dezvăluite în cadrul celei mai mari conferinţe anuale a specialiştilor care luptă împotriva cancerului, organizată de Societatea americană de oncologie clinică (ASCO) la Chicago.
„Este vorba despre un studiu clinic foarte important şi care va schimba practica” medicilor, a declarat Rita Nanda, profesoară de oncologie la Universitatea Chicago, care nu a participat însă la aceste cercetări.
Tratamentul, folosit în combinaţie cu o terapie hormonală
Noul tratament, Ribociclib, a fost dezvoltat de compania farmaceutică Novartis împotriva celui mai des întâlnit tip de cancer mamar (HR+/HR2-). El este deja utilizat (în combinaţie cu o terapie hormonală) pentru pacientele afectate de un cancer în stadiu avansat, cu metastaze.
Obiectivul noului studiu a fost acela de a testa medicamentul în cazul cancerelor aflate în stadii precoce (de la stadiul 1 la stadiul 3). Gestionarea acestei boli a implicat în general recurgerea la chirurgie şi radioterapie, uneori şi la chimioterapie, dublate de mai mulţi ani de terapie hormonală.
În pofida acestor tratamente, „o treime din pacientele atinse de un cancer în stadiul 2 vor avea o recidivă”, a declarat într-o conferinţă de presă Dennis Slamon, oncolog la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), prezentând rezultatele studiului. „Şi aceste recidive pot să apară la două sau chiar trei decenii după diagnostic”, a adăugat el.
Peste 5.000 de persoane au participat la studiul clinic, din care jumătate au primit Ribociclib şi terapie hormonală, iar cealaltă jumătate doar terapie hormonală.
Riscul de recidivă a scăzut cu 25%
Potrivit rezultatelor preliminare, riscul de recidivă a scăzut cu 25% pentru pacientele care au primit medicamentul. Ribociclib funcţionează prin blocarea proteinelor (CDK4 şi CDK6) care influenţează creşterea celulelor canceroase.
Alte două tratamente ce inhibă proteinele CDK – Palbociclib şi Abemaciclib – au fost deja aprobate împotriva cancerului mamar metastazat. În plus, Abemaciclib a fost deja autorizat recent în Statele Unite împotriva cancerului în stadiu precoce, însă doar pentru femeile cu risc mare de recidivă şi ai căror ganglioni limfatici au fost afectaţi de această boală.
Ribociclib ar putea reprezenta o opţiune pentru femeile ai căror ganglioni limfatici nu au fost atinşi de cancer, a subliniat Rita Nanda, informează AFP, potrivit Agerpres.
Peste 2 milioane de cancere mamare sunt diagnosticate în fiecare an la nivel mondial, iar această boală cauzează anual peste 600.000 de decese. Majoritatea diagnosticelor sunt realizate într-un stadiu precoce al bolii.