Din cuprinsul articolului
Rezistenţa la antibiotice a devenit o problemă gravă în România. Automedicația populației, informațiile preluate tot mai mult de pe rețelele de socializare și farmaciile care vând antibiotice fără prescripție medicală.
Iată doar câteva dintre cauzele care stau în spatele faptului că rezistenţa la antibiotice a devenit o problemă gravă în România.
Specialiștii atrag atenția asupra unui aspect îngrijorător: consumul de antibiotice a crescut în ultimii ani la nivel național. Așa ajung pacienții să aibă afecțiuni grave și în cazul cărora administrarea de antibiotice nu mai are efect.
Rezistenţa la antibiotice a devenit o problemă gravă în România. Avertismentul specialiștilor
„Este vorba despre tratamentul aplicat cu antibiotice și când trebuie și când nu trebuie. În acest fel se creează antibiorezistența la bacterie, pentru că nu găsești antibioticul eficace în boala respectivă. Tocmai din această cauză”, a explicat Nicolae Mocuța, doctor în biologie moleculară, potrivit RADOR.
În aceste context, anumite boli devin tot mai rezistente la antibiotice.
„Problemă deosebit de mare: rezistența la antibiotice, microorganisme de care ne ocupăm. Trebuie să spunem că sunt deosebit de inteligente. Acest lucru ne-a demonstrat-o și pandemia pe care tocmai am parcurs-o”, a declarat și prof. dr. Monica Junie, medic primar laborator microbiologie.
Evitați automedicația
Autoritățile medicale îndeamnă populația să nu utilizeze antibiotice decât la indicația medicilor și să evite automedicația sau sfaturile medicale găsite pe rețele de socializare, cele mai multe venite de la persoane neautorizate.
Conferențiar dr. Ioan Andrei Vereșiu, medic primar nutriție interne, cardiologie, trage un semnal de laramă: „Suntem primii la rezistență antibiotică. Mesajul este că: nu mai fugiți la farmacie și să luați antibiotice!”