REZIDENȚII RUP TĂCEREA: „Se fură la fiecare nivel al sistemului medical!”

Realitatea cutremurătoare din sistemul sanitar românesc este „diagnosticată” de medici rezidenți, de înalt profesionalism, din echipa prof. dr. Gheorghe Burnei

Violeta Fotache

Doctorul Iulian Laurențiu Țiripa este rezident în anul trei la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „M.S.Curie”, din București. Este pasionat de meserie, un excelent profesionist format de prof. dr. Gheorghe Burnei, din echipa căruia și face parte. Rezidentul Țiripa este și un om direct, dintr-o bucată, care nu se ascunde după cuvinte, dimpotrivă. De loc, este din Brăila și, la cei 28 de ani ai săi, încă nu și-a făcut un rost, în înțelesul comun al cuvântului: nu tu casă, nu tu masă, nu tu soție. Pentru că sistemul medical românesc nu îi permite. Are oferte de la mai multe clinici din străinătate și ar putea pleca oricând, mai ales că este foarte supărat pe politicieni și pe cei care au puterea de decizie în Sănătate.

„Sistemul medical ia foarte mulți bani de la populație”

„Eu nu provin dintr-o familie care mă poate ajuta foarte mult, părinții mei se descurcă destul de greu, au făcut sacrificii, deci, cum a zis domnul acela, înalt demnitar, sunt niște «curve», niște «curve» care s-au chinuit și se chinuiesc foarte mult ca să-mi fi asigurat până acum doar strictul necesar. Eu locuiesc cu fratele meu, cu cumnatul meu și cu nepotul. Ei sunt cei care mă susțin financiar și mă ajută. Nu-mi permit să stau cu chirie, mănânc din oala fratelui meu, la propriu. E jenant! Consider că am ajuns la vârsta în care noi trebuie să fim părinți, nu să stăm la mâna părinților. Consider că pentru munca, pe care pe care o facem, sacrificiul, riscul pe care ni-l asumăm, trebuie să fim răsplătiți. Nu sunt de acord cu cei care spun că nu sunt bani în sistemul medical. Cei care au făcut auditul sistemului sanitar românesc știu că există foarte mulți bani. Sistemul ia foarte mulți bani de la populație: o dată ia de la salariat și mai mult ia de la angajator. Bani există, problema e să nu se mai fure!”, răbufnește rezidentul.

„Se fură la fiecare nivel”

Doctorul Țiripa spune că, din cauza hoției, la pacient se întorc foarte puțini bani. „Ideea e că se fură de la fiecare nivel, din momentul în care pleacă banul de la asigurat, până în momentul în care ajunge la pacient. În realitate, se întorc către pacient doar 5-10 la sută din banii din sistemul medical, inclusiv, practic, către salariile noastre. Soluția este să nu se mai fure! Dacă nu s-ar mai fura, ar fi suficienți bani și pentru aparatură, și pentru salarii, și pentru medicamente, și pentru orice. E jenant să auzim că sistemul nu are bani, dar vedem cum se fac licitații pe niște sume exorbitante pentru tot felul de mizilicuri. E jenant să vedem cum papuci de unică folosință ajung la 100 de euro bucata. E un sistem atât de ușor de parazitat. Soluția ar fi să faci o autoritate de control să stopeze furturile, să creezi niște inspectori incoruptibili, să le dai un salariu extrem de mare și să nu își riște un asemenea job pentru o mizerie de șpagă”, spune dr. Laurențiu Țiripa.

Rezidenții nu au loc la „Prima Casă”

Șansele lui la casă sunt aproape zero. „E imposibil să-ți iei casă ca medic rezident, Am încercat programul «Prima Casă», dar cu salariul meu… M-au întrebat dacă nu am o prietenă, o soție care lucrează în alt domeniu mai bine plătit. Nu a fost cazul. Mi-au zis că mă încadrez în 6.000 de euro, ori știți foarte bine cât costă o casă. Apoi, statul nici măcar sporurile nu ni le dau. În fiecare zi noi operăm cu raze, dar statul consideră că noi nu ne iradiem! Mie, unul, mi s-a acrit de țara asta! Eu nu mai pot! Am, așa, o mândrie «stupidă» să nu le mai cer părinților bani! Am o mândrie să nu mai locuiesc cu familia fratelui meu în casă. Deja am propunerea de a pleca în străinătate, în Germania și Austria, pe care probabil o voi onora, atâta timp cât suntem încurajați să plecăm, prin faptul că nu se iau măsuri și nu ni se creează niște condiții de viață. Foarte mulți colegi și prieteni au plecat deja. Toți mi-au zis că nu doresc să se întoarcă. Ei lucrează 8 ore pe zi, li se plătesc orele suplimentare, gărzile, nouă nu! La noi se consideră că ești într-un sistem de formare și, practic, se consideră că munca ta nu trebuie plătită. Rușinos!”

Medici, stat, pacienți sunt la fel de vinovați!

„Eram de gardă, urcam cu liftul și vorbeam la telefon cu fratele meu. A auzit liftiera salariul meu. Mi-a zis râzând: «de ce nu vă faceți liftier, că noi câștigăm mai bine?!». E deja o bătaie de joc! Eu sunt sigur că există resurse pentru salariile medicilor. Nu cred în manifestarea de pe Internet, s-a vă- zut la manifestarea din stradă, unde n-au prea fost oameni, câtă ipocrizie există pe Facebook”, spune dr. Țiripa. Cine-i vinovat? „Toți avem aceeași vină și medicii, și statul, și pacienții. Statul prin furtișag și nesimțire, doctorii prin comportamentul inadecvat de multe ori, prin faptul că unii sunt la fel de hoți ca și statul, pacienții pentru că nu înțeleg și nu luptă pentru binele lor. Pacienții cred că în cazul în care lupți pentru binele medicilor, lupți pentru sistemul medical, dar de fapt lupți pentru sănă- tatea ta, pentru că, până la urmă, noi supraviețuim. Ca medici, avem soluția de a pleca și când nu mai putem plecăm, pacienții, din păcate, nu au posibilitatea asta. E o vină colectivă, socială, balcanică. Eu cred foarte mult în comportamentul genetic, nu înteleg cum noi putem fi într-un fel și ungurii, austriecii, atât de aproape de noi, geografic, ca populație au cu totul altă atitudine față de medici, față de oricine. Ca români, cred că ne merităm justiția, ne merităm politicienii. Ei vin din mase, așa că sunt reprezentanții populației. Dacă politicienii sunt hoți, dacă fac ceea ce fac, înseamnă că populația este așa. Dacă populatia ar fi corectă, cinstită, nu cred că dintr-o masă atât de mare ar ajunge să conducă niște corupți”, spune rezidentul.

Prof. dr. Burnei: „ rof. dr. Burnei: „Veniturile lor sunt eniturile lor sunt jalnice! Trebuie investit în tinerii medici!” alnice! Trebuie investit în tinerii medici!”

Profesorul Burnei spune că i-a ajutat cum a putut pe medicii rezidenți care au venituri deplorabile. El atrage atenția decidenților din Sănătate că trebuie să investească în medicii rezidenți, deoarece aceștia reprezintă viitorul. Deocamdată, prof.dr. Burnei spune că el și medicii specialiști au renunțat la partea care li se cuvenea pentru niște articole publicate într-o revistă de specialitate, în favoarea rezidenților (100 de lei pe pagină). „Sunt sume mici, dar știți foarte bine că, atunci când ai nevoie, și ele sunt utile. (…) Deși aveau și au venituri deplorabile, jalnice în țară, i-am adus în situația în care acum sunt specialiști de mare marcă și sunt căutați de spitalele din străinătate. Și rezidenții care au venit acum trei ani i-au avut ca modele pe dr. Vlad și dr. Gavriliu și au reușit să învețe. Ne-am gândit ca din activitatea noastră să profite și elevii, și studenții, și medicii rezidenți și specialiști. Și am fă- cut acest proiect POSDRU de consiliere și orientare profesională. Am început să dăm consultații la particular și acolo mai iau o parte dintre rezidenți, nu doar specialiști, astfel încât să le revină o sumă de bani care să le asigure un confort și o liniște. Pregătirea lor este atât de bună, încât foarte mulți sunt solicitați să asigure garda în spitalele particulare atât din țară, cât și din străinătate. Consider că acești medici și-au făcut datoria în totalitate față de spital, față de copiii bolnavi din România și față de statul român. cei care au investiția în domeniul Sănătății trebuie să facă mai mult, în special pentru ei, pentru că ei reprezintă viitorul”, spune prof. Burnei.

 

Recent Posts

O masă caldă în centrele E.G.A.L. pentru copiii din zone defavorizate

O masă caldă pentru copiii din zone defavorizate. Centrele E.G.A.L. oferă copiilor din comunități vulnerabile…

16 minute ago

Profesorul Vlad Ciurea: Acesta este secretul unei vieți bune

Secretul unei vieți bune. Prof. Dr. Vlad Ciurea a dezvăluit care este secretul unui trai…

46 de minute ago

Am scăpat de sindromul colonului iritabil cu aceste două modificări ale regimului alimentar

De când se știe, Liz Long, 57 de ani, s-a luptat cu alimentele și digestia.…

o oră ago

Se anunță o furtună uriașă pentru două zodii. Următoarea perioadă aduce schimbări majore

Pentru o parte dintre nativi, următoarea perioadă poate să aducă modificări importante și provocări puternice…

2 ore ago

Prof. Dr. Vlad Ciurea, despre creier: La fel ca inima, acest organ complex nu se oprește niciodată

Prof. Dr. Vlad Ciurea, unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi din România, explică cum funcționează…

2 ore ago

Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi… Vezi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi... Vezi prognoza meteo pentru următoarele două…

3 ore ago

Citeste si: