Categories: Ştiri sănătate

Rezidențiat 2019. Când are loc concursul și câte locuri și posturi oferă Ministerul Sănătății

Rezidențiat 2019: Peste 36% dintre candidați, înscriși la concursul de intrare în rezidențiat, vor susține examenul la UMF „Carol Davila” din București

În Centrul Universitar București, în acest an, s-au înscris 3259 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, pentru examenul de admitere în rezidențiat.

Concursul, organizat de Ministerul Sănătății, va avea loc duminică, 08 decembrie 2019, la nivel național, în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.

În centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila vor susține concursul cei mai mulți candidați – aproximativ 36,72% din numărul total de înscriși. La București s-au înscris 2274 candidați pentru domeniul medicină, 695 pentru medicină dentară și 290 pentru domeniul farmacie.

În total, în cele șase centre de examen și-au depus dosarele pentru participare 8.876 de candidati, dintre care 6.283 pentru domeiul medicina, 1.740 pentru medicină dentară și 853 pentru domeniul farmacie.

Ministerul Sănătății a scos la concurs pentru această sesiune de examen, 4.710 locuri și posturi, astfel: 3.960 în domeniul medicină, 398 în domeniul medicină dentară, 256 pentru farmacie, respectiv 96 de locuri pentru Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne, ministerele care au rețea sanitară proprie.

,,Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila s-a pregătit intens pentru buna desfășurare a acestui concurs extrem de important pentru viitoarea generație de medici și farmaciști. Dintre cei 3259 de candidaţi inscrişi in centrul universitar Bucureşti, 1902 sunt absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti”, a declarat Academician Ioanel Sinescu, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București

Pentru derularea examenului, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a pregatit șase locații, repartizate astfel:

Domeniul medicină:

Facultatea de Medicină și Spitalul Universitar de Urgență București: Bulevardul Eroii Sanitari, Nr.8 = 18 săli

Universitatea Româno-Americană: Bulevardul Expoziției, Nr. 1B = 11 săli

Academia de Studii Economice – clădirea Mihail Moxa: Str. Mihail Moxa, Nr.5-7 = 6 săli

Domeniul medicină dentară:

Academia de Studii Economice – clădirea Virgil Madgearu: Calea Dorobanți, Nr. 15-17 = 6 săli

Academia de Studii Economice – clădirea Ion Angelescu: Str. Căderea Bastiliei, Nr. 2-10 = 1 sală

Domeniul farmacie:

Facultatea de Farmacie: Strada Traian Vuia, Nr. 6 = 5 săli

Repartiţia candidaţilor pe săli este deja disponibilă, împreună cu harta locaţiilor, pe site-ul: rezidentiat.umfcd.ro

Prof. Dr. Cătălina Poiană, Prorectorul cu probleme de învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București și Președintele comisiei locale de rezidențiat – centrul universitar București a precizat că „în calitate de coordonator al concursului de rezidențiat pentru centrul universitar București am depus toate eforturile, alături de colegii mei, pentru a asigura desfășurarea în condiții cât mai bune a examenului de admitere în rezidențiat din acest an, în pofida timpului scurt avut la dispoziție. Am solicitat tuturor celor care participă la organizarea concursului, implicare, pentru că este un volum important de muncă, iar noi avem o mare responsabilitate față de absolvenți – viitorul medicinei românești, pentru care acest concurs este poate cel mai important din cariera lor. România are nevoie de medici și farmaciști, iar acest examen reprezintă poarta de intrare prin concurs în sistemul medical românesc. Pe viitorii rezidenți din București îi asigurăm că vor beneficia de o pregătire de înalt nivel și o experiență profesională competitivă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. Le urez tuturor candidaților mult succes!”

Concursul se desfășoară sub forma unui test-grilă, cu câte 200 de întrebări identice pentru toate centrele universitare, pe o durată de patru ore.

Punctajul minim de promovare este de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, potrivit metodologiei de concurs stabilite de către Ministerul Sănătății. Ocuparea locurilor și a posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

Recent Posts

Se anunță o furtună uriașă pentru două zodii. Următoarea perioadă aduce schimbări majore

Pentru o parte dintre nativi, următoarea perioadă poate să aducă modificări importante și provocări puternice…

6 secunde ago

Prof. Dr. Vlad Ciurea, despre creier: La fel ca inima, acest organ complex nu se oprește niciodată

Prof. Dr. Vlad Ciurea, unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi din România, explică cum funcționează…

30 de minute ago

Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi… Vezi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi... Vezi prognoza meteo pentru următoarele două…

o oră ago

Durerile de picioare. Ce afectiuni GRAVE pot semnala?

Durerile de picioare nu trebuie ignorate, mai ales dacă persistă de ceva timp, pot semnala…

2 ore ago

Carmen Harra: Următorul președinte al SUA va fi o femeie. Nu baţi un Dragon în Anul Dragonului!

Carmen Harra a lansat o previziune: viitorul președinte al Statelor Unite nu va fi doar…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă arunci sare în toaletă noaptea?

Secretul pentru a curăța toaleta pe timp de noapte - Atunci când vine vorba de…

2 ore ago

Citeste si: