Categories: Expertul zilei

Rezerva ovariana – ce trebuie sa stim despre “ceasul biologic”. La 30 de ani, o femeie mai are doar 12% din rezerva ovariană!

Rezerva ovariana este un aspect foarte important pentru femeile care isi doresc un copil si au depasit varsta de 30 de ani. Dr. Erna Stoian – medic primar obstetrica ginecologie, specialist in infertilitatea cuplului si reproducere umana asistata/FIV – ne-a vorbit despre ce inseamna rezerva ovariana si ce trebuie sa stim despre asa numitul ceas biologic.

Femeile au un numar presetat de ovocite inca din viata intrauterina si nu produc alte ovocite in timpul vietii. In luna a 5-a din viata intrauterina avem aproximativ 4 milioane de ovocite, iar la nastere mai avem aproximativ 2 milioane. De-a lungul vietii, numarul de ovocite scade si moartea lor este un proces ireversibil nelegat de stilul de viata, de numarul de ovulatii, de sarcini, de contraceptive.

Inainte de pubertate, in fiecare luna mor aproximativ 11.000 de ovocite, iar la instalarea menstrelor mai avem 300-400 de mii ramase. De aici inainte, 1.000 de ovocite mor lunar. Scaderea numarului si calitatii ovocitelor este constanta pana aproape de 30 de ani, apoi scaderea devine accelerata.

In medie o femeie mai are doar 12 % din rezerva ovariana la 30 de ani si doar 3% la 40 de ani. La varsta de 37-38 de ani doar 25.000 de ovocite mai sunt prezente si menopauza se va instala peste 13 ani.

Peste 80 % din variatia rezervei ovariene este legata de varsta si, de aceea, varsta materna singura este cel mai important factor de infertilitate, putand sa prezica daca femeia poate avea sau nu un copil.

Exista insa si variatii de la medie, sunt femei care isi pierd fertilitatea la 20-30 de ani, dar si femei norocoase care pot obtine sarcina si peste 40 de ani.

Desi speranta de viata a crescut foarte mult ajungand in decada 8-9 fata de decada 5-6 in anii 1850 si varsta primei menstruatii a scazut de la 13-14 ani la 10-11 varsta instalarii menopauzei a ramas nechimbata – in jur de 50 de ani.

Fertilitatea scade cu cresterea varstei, terminandu-se in jurul varsta de 40-45 de ani cu 10- 13 ani inainte de intrarea la menopauza.

Din pacate, nu exista un test care sa poata prezice la varste tinere 18-25 de ani ce femei vor avea o rezerva ovariana scazuta mai devreme sau vor avea insuficienta ovariana prematura, dar exista mai multe teste ce pot masura rezerva ovariana.

De aceea, educarea femeilor inca de la varste tinere este foarte importanta. Vitrificarea ovocitelor in decada 3 de viata ne asigura sanse importante de obtinere a sarcinii si dupa varsta de 35 de ani.

Rata de sarcina folosind ovocite congelate depinde de varsta femeii din momentul congelarii ovocitelor, dar nu va fi afectată de varsta la care vrea sa le folosească.

Prin urmare, posibilitatea de a obtine sarcina la femeile mai în varstă de 38 de ani la momentul de congelarii este foarte mică, raportat la cea observata pentru femeile mai tinere.

Pana in prezent, exista putine rapoarte de sarcini la femeile peste 38 cu ovocite congelate la aceasta varsta.

In plus, sarcina poate fi obtinută la femei pana la varsta de 43 de ani folosind embrioni proaspeti, si aproape niciodata peste aceasta varsta.

Nu stim daca ovocitele de la femei de peste 40 de ani vor raspunde in acelasi mod la congelare ca cele de la femei tinere sau mai putin si in plus calitatea ovocitelor scade foarte mult cu varsta, de aceea nu recomandam vitrificarea de ovocite la femeile peste 35-38 de ani.

O data cu cresterea varstei materne, atat numarul cat si calitatea ovocitelor scad dramatic; riscul de aneuploidii este foarte mare si sansa de succes a unei proceduri de fertilizare in vitro la femeile cu varsta cuprinsa intre 38-41 de ani cu embrioni proaspeti este de 3-8 % – deci riscul de a nu obtine ovocite care sa fie vitrificate si sansa de a nu rezista dupa devitrificare si, prin urmare, de a pierde toate ovocitele este de aproape 100%.

Teste pentru determinarea rezervei ovariene

Masurarea nivelului hormonului Anti-Mullerian (AMH)

Masurarea AMH-ul este cel mai buna metoda de evaluare a rezervei ovariene. AMH-ul este un hormon secretat doar de foliculii antrali. Un nivel crescut semnifica un numar crescut de foliculi antrali si o rezerva ovariana buna, un nivel scazut semnifica o rezerva ovariana scazuta.

Se poate masura oricand in timpul ciclului menstrual, fiind foarte putin variabil. Sarcina si folosirea contraceptivelor pot da un rezultat fals scazut.

Numararea foliculilor antrali cu ajutorul ecografiei transvaginale – AFC

Medicul poate evalua post menstrual numarul de foliculi antrali vizibili cu ajutorul ecografiei transvaginale. Acestia sunt foliculi cu dimensiuni intre 2-8 mm si din ei se va selecta in fiecare luna un folicul care va creste in dimensiuni si va elibera un ovacit.

Un numar bun de foliculi antrali semnifica o rezerva ovariana buna, iar un numar scazut o rezerva ovariana scazuta.

Si in acest caz numarul de foliculi antrali poate fi fals scazut datorita folosirii contraceptivelor.

Nivelul Estradiolului si al FSH-ului in ziua 2-3 a ciclului menstrual

Un nivel crescut al FSH-ului poate fi un indicator al unei rezerve scazute ovariene, dar si al unei calitati proaste a ovocitelor.

Pe doamna doctor o puteti urmari si in emisiunea LiveDoc, la care a avut amabilitatea sa participe si sa ne vorbeasca despre problemele ginecologice.

Infertilitatea este o problemă medicală, cu care se confruntă din ce în ce mai multe cupluri. Vestea bună este că infertilitatea nu mai este o condamnare, iar soluțiile există!

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: