Sari la conținut

REVOLUŢIONAR. Un tratament oncologic poate încetini boala Parkinson

boala parkinson
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Activitati pentri cei cu boala parkinson

Din cuprinsul articolului

Potrivit statisticilor, peste 8,5 milioane de oameni la nivel mondial suferă de Parkinson, o afecțiune incurabilă care afectează controlul motor și poate duce la dificultăți de vorbire și mers. În România, aproximativ 72.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu această afecţiune.

O echipă internațională de cercetători a descoperit că un medicament pentru cancer, aprobat deja, ar putea încetini semnificativ progresia bolii Parkinson, prin blocarea interacțiunii dintre două proteine esențiale, scrie Science Alert, care citează Nature Communications.

O echipă internațională de cercetători a identificat o interacțiune crucială între două proteine – Aplp1 și Lag3 – care contribuie la răspândirea agregatelor de alfa-sinucleină, proteina responsabilă pentru boala Parkinson.

boala Parkinson
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Studiul sugerează că un medicament deja aprobat, utilizat pentru tratamentul cancerului, ar putea preveni răspândirea acestor proteine toxice în creier, oferind o potențială nouă terapie pentru boală, potrivit Mediafax.

Studiul, publicat recent în Nature Communications, arată că proteinele Aplp1 și Lag3 facilitează absorbția de către neuronii sănătoși a alfa-sinucleinei defectuoase. Testele pe șoareci au demonstrat că eliminarea ambelor proteine reduce cu 90% absorbția acestor proteine dăunătoare, încetinind progresia bolii.

Cauzele bolii Parkinson

Cauzele precise ale bolii Parkinson nu sunt încă pe deplin înțelese, dar se crede că implicațiile genetice și factorii de mediu ar putea juca un rol. Principalele caracteristici ale bolii includ:

  1. Deficitul de dopamină:Boala Parkinson este asociată cu o scădere semnificativă a nivelului de dopamină, un neurotransmițător responsabil pentru controlul mișcărilor.
  2. Agregarea proteinei alfa-sinuclein:În creierul persoanelor cu Parkinson, proteina alfa-sinuclein se aglomerează, formând structuri numite corpi Lewy, care contribuie la leziunile cerebrale.
  3. Factori genetici:Anumite forme rare de boală Parkinson sunt legate de mutații genetice, dar acestea reprezintă un procent mic din cazurile totale.
  4. Factori de Mediu:Expunerea la anumite substanțe chimice sau toxine poate crește riscul de a dezvolta boala Parkinson.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel