REVOLUŢIONAR. Un nou tratament pentru lupus ar putea duce la vindecarea bolii

Potrivit statisticilor, peste 5 milioane de oameni din lumea întreagă suferă de lupus, o boală autoimună în care sistemul imun devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale.

Astfel sunt afectate unul sau mai multe organe interne, cele mai frecvent implicate fiind pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos și plămânii.

Într-un nou studiu, cercetătorii susţin că terapia genică cu celule CAR T, utilizată de obicei la pacienții cu cancer, ar putea duce la vindecarea bolii, punând capăt nevoii de medicație pe viață.

Boala lupus, o afecțiune autoimună cronică

Boala lupus este o afecțiune autoimună cronică ce determina mentinerea unui status proinflamator in organism. Boala apare de obicei la vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, și este generată de un virus, întâlnit mai ales la femei, ce opreşte sistemul imunitar să mai facă diferenţa dintre substanţele şi celulele străine şi cele proprii.

Astfel, sistemul imunitar face anticorpi care distrug celulele corpului, producând de la inflamaţii şi leziuni până la distrugerea gravă a unor organe. Semnele şi simptomele tind să dureze mai mult de şase săptămâni şi, de multe ori, mai mulţi ani.

Prof. Ben Parker, reumatolog la Manchester Royal Infirmary, a declarat că, în opinia sa, descoperirea ar putea revoluționa tratamentul pentru pacienții cu lupus și ar putea duce la vindecarea bolii.

sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

„Lupusul este o boală care necesită medicație pe viață, dar această terapie are potențialul de a schimba acest lucru, ceea ce este incredibil de interesant. Această nouă terapie revoluționară marchează o etapă semnificativă în cercetarea noastră privind lupusul”, a precizat medicul britanic, potrivit 360medical.ro.

Până în prezent, terapia cu celule CAR T a fost utilizată în principal la pacienții cu cancer, dar cercetătorii cred că ar putea trata o serie de alte boli. Ea funcționează prin modificarea genetică a celulelor pentru a permite sistemului imunitar propriu al organismului să recunoască și să atace celulele problematice, oferind oamenilor un posibil tratament.

Primul pacient britanic, o femeie în vârstă de 32 de ani, a fost tratată în iulie la Centrul de cercetare clinică Manchester al Institutului Național pentru Sănătate și Îngrijire din cadrul Infirmeriei Regale din Manchester.

Pacienții care beneficiază de noul tratament vor fi urmăriți timp de 15 ani pentru a evalua pe deplin efectele acestuia. Medicii speră că terapia cu celule CAR T ar putea corecta defectul care stă la baza lupusului și ar putea vindeca persoanele cu cea mai gravă formă a bolii.

Spitalizare de 10 zile

Chiar și după câteva săptămâni, primii pacienți au declarat că se simt mai bine,au „mai multă energie” și că nu se mai confruntă cu umflarea articulațiilor, informează The Guardian.

Persoanele care urmează noul tratament necesită o spitalizare de 10 zile și sunt avertizate cu privire la posibilele efecte secundare. Printre acestea se numără faptul că sistemul lor imunitar va fi foarte predispus la infecții timp de mai multe săptămâni sau la o altă afecțiune care determină sistemul imunitar să intre în suprasolicitare.

Simptome

Semnele şi simptomele tind să dureze mai mult de şase săptămâni şi deseori, mulţi ani. Printre simptomele care pot să apară se numără febra, anemia, sensibilitatea la lumină, pierderea sau creşterea în greutate, probleme cu coagularea sângelui, convulsii, anxietate, depresie, pierdere de memorie, căderea părului.

Medicii atrag atenţia că lupusul se poate manifesta cu simptome de la ușoare la severe, iar pacienții trebuie adesea să ia medicamente toată viața, de la ibuprofen la pastile și injecții cu steroizi sau alte medicamente imunosupresoare sau biologice.

Pentru diagnosticarea bolii, specialiştii estimează că este nevoie, în medie, de patru ani şi de consultarea a trei medici diferiţi. Lupusul este dificil de diagnosticat întrucât prezintă simptome care imită adesea caracteristicile altor afecţiuni, variază mult de la un pacient la altul şi poate suferi modificări în timp.

 

Recent Posts

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

17 minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

37 de minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

57 de minute ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

o oră ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

2 ore ago

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Așa scapi rapid de SIMPTOME

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…

2 ore ago

Citeste si: