Din cuprinsul articolului
Un nou studiu ajută la înţelegerea limitărilor chimioterapiilor actuale şi oferă noi speranţe pentru reconfigurarea unei clase de medicamente care ar putea fi adăugate la standardul de tratament pentru bolile oncologice.
Cancerele cerebrale ucid mai mulţi copii şi adulţi sub 40 de ani decât orice alt tip de cancer. Acestea sunt rezistente la terapiile care ucid cancerele din alte părţi ale corpului. O echipă de cercetători australieni sugerează că la acest lucru ar putea contribui caracteristicile unice ale creierului.
Lichidul cefalorahidian, lichidul limpede şi incolor care protejează creierul, poate fi, de asemenea, un factor care poate face cancerele cerebrale să fie rezistente la tratament, arată cercetătorii australieni de la Institutul de cercetări medicale South Austraila Health (SAHMRI) şi Universitatea Flinders într-un studiu publicat în revista de specialitate Science Advances.
Raportând modul în care se produce acest lucru, studiul arată că un medicament anti-anxietate vechi de zeci de ani poate îmbunătăţi eficienţa chimio-radioterapiei în cazul glioblastomului (GBM), cel mai frecvent şi letal cancer cerebral.
Noul studiu sugerează că lichidul cefalorahidian ar putea reduce eficacitatea tratamentului în cazul cancerului cerebral şi identifică noi oportunităţi terapeutice, potrivit sursei citate de News.ro.
Printre constatările studiului se arată că, celulele tumorale şi-au schimbat rapid identitatea şi au devenit mai rezistente la radiaţii şi la medicamentul temozolomidă, care sunt pilonii terapiei glioblastomului.
”Glioblastomul ucide în câteva luni foarte mulţi oameni care altfel sunt în formă, sănătoşi şi tineri. Aceasta este o boală oribilă, iar tratamentele disponibile nu sunt suficient de eficiente, în ciuda efectelor secundare grave”, spune profesorul Cedric Bardy, care a condus echipa de cercetare.
Investigând baza moleculară a acestor modificări, echipa a descoperit că celulele de glioblastom expuse la lichidul cefalorahidian sunt mai rezistente la feroptoză, o formă de moarte celulară indusă de terapie.
Potrivit experţilor, trifluoperazina – un medicament împotriva anxietăţii utilizat încă din anii 1950 – ar putea resensibiliza celulele de glioblastom la ambele terapii. De asemenea, studiul a constatat că trifluoperazina nu dăunează celulelor sănătoase ale creierului. Echipa australiană a concluzionat că o combinaţie între trifluoperazinei şi tratamentul standard ar putea îmbunătăţi supravieţuirea pacienţilor cu glioblastom.
Horoscop Alina Bădic 24 – 30 noiembrie. Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024 vine cu…
Mâncăruri și băuturi care macină oasele. Sănătatea oaselor este esențială pentru o viață activă și…
Acidul uric crescut, responsabil pentru afecțiuni precum guta, este o problemă frecventă care poate fi…
Ceaiul cu efect puternic de somnifer natural. Când nopțile albe și gândurile persistente îți perturbă…
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, un pilon al sistemului medical românesc, a fost premiat în…
Pensie minimă garantată mai mare. Pensionarii din România care beneficiază de indemnizația socială minimă garantată…