Atitudinea faţă de sex a chinezilor evoluează lent şi este încă ambiguă, iar revoluţia sexuală în curs diferă faţă de cea occidentală din anii 60, apreciază Richard Burger, autorul cărţii „Behind the Red Door: Sex in China”, citat de agenţia Xinhua.
„Revoluţia sexuală din Occident era despre autodeterminare şi libertate personală. Dar în China, aceasta este mai sobră. Este o relaxare faţă de tabuurile sexuale dinainte”, consideră Burger.
În timpul Revoluţiei culturale chineze de acum aproape patru decenii, China a fost considerată „asexuată”, cu bărbaţi şi femei purtând haine unisex. Chiar şi ţinutul de mâini în public era un lucru de neimaginat. Dar de la reforma chineză şi deschiderea din 1978 cortina s-a ridicat progresiv şi asupra acestei chestiuni.
Burger crede că în China este în curs o revoluţie sexuală, dar nu fără contradicţii. Deşi „China asexuată” din timpul Revoluţiei culturale a dispărut demult, practici precum refacerea himenului înaintea căsătoriei şi căsătoriile de convenienţă cu homosexuali continuă să rămână o obişnuinţă în această ţară. Iar Burger regăseşte aceste atitudini până în confucianism, care subliniază importanţa pietăţii filiale şi a menţinerii liniei familiale şi a ierarhiei.
Chiar şi în prezent, nu este un lucru rar ca o femeie de 30 de ani să fie neliniştită că nu s-a căsătorit şi să fie etichetată drept fată bătrână, fiind de obicei cazul femeilor care sunt adesea bine educate dar necăsătorite.
„Este extrem de important pentru familiile chineze să-şi vadă continuat neamul. Cred că asta este mai ales în mintea părinţilor”, spune Burger.
Asta explică şi de ce se estimează că 16 milioane de femei chineze sunt căsătorite cu homosexuali, aflaţi în mod constant sub presiunea celor din familie ca numele familiei să fie dus mai departe.
În China se estimează că există în prezent 200.000 de sex-shop-uri iar în multe din marile oraşe au înflorit barurile de homosexuali. Chiar dacă pornografia este ilegală, subiectele sexuale sunt discutate pe Internet.
Dar nu este prima trezire sexuală a acestei ţări. Dinastia Tang (618-907) a reprezentat o perioadă de „deschidere extremă”, consideră Burger, arătând că numeroase manuale taoiste din acea perioadă conţin numeroase desene sexuale, care detaliază practici de excitare a partenerului şi evitarea unei ejaculări premature.
Pentru Burger, lipsa unei educaţii sexuale adecvate este o problemă gravă în China. În 2010, un raport al unui comitet din subordinea Consiliului de Stat a arătat că doar 4,4 % din tineri au cunoştinţe corespunzătoare despre viaţa sexuală şi doar 14,4% dintre ei au cunoştinţe despre mijloacele de prevenire a SIDA.
„Educaţia sexuală este adesea predată în termeni de fiziologie sau biologie. Sunt puţine lucruri despre responsabilitate sexuală, contracepţie şi drepturile femeilor de a refuza o relaţie sexuală”, spune Burger.
Cu toate acestea, autorul nu crede într-o înăbuşire a trezirii sexuale în China. „Satisfacţia sexuală este considerată o supapă importantă pentru păstrarea unei societăţi stabile şi armonioase”, spune el.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…