Categories: Ştiri sănătate

Revoltător! Un bărbat a murit pe holul unui spital singur şi abandonat de personalul instituţiei

Din cuprinsul articolului

Un bărbat din Costeşti, Argeş a murit pe holul unui spital, unde practic ar fi trebuit să primească ajutor de la personalul instituției. 

Imaginea cu el singur a fost postată pe un grup din Costeşti, alături de mesajul dur: „Acesta este spitalul nostru, oraşul Costeşti, la 4:30. Omul acesta zăcea mort pe holurile spitalului şi personalul spitalului dormea bubă. Scârbă de voi”, potrivit observatornews.ro.

A murit în spital singur şi abandonat

Surse din spital au declarat pentru Observator că bărbatul avea mai multe boli pe care nu le trata şi obişnuia să consume alcool. A venit în Urgenţă la Spitalul Costeşti, dar a refuzat să rămână internat şi a plecat. A revenit mai târziu. Cel mai probabil pentru că se simţea rău. Însă la un moment dat a căzut pe hol.

O femeie a fost cea care a anunţat personalul medical. Spitalul nu are un paznic, aşa că omul ar fi stat mult şi bine până să fie găsit. S-a declanşat o anchetă internă. Pentru că a fost o moarte naturală, poliţiştii nu au demarat nicio investigaţie. Bărbatului i s-au făcut manevre de resuscitare, dar nu a mai răspuns la ele.

În urmă cu aproximativ doi ani, un caz similar s-a petrecut într-un spital din Olt. Atunci, în urma cercetărilor, Ministerul Sănătății a găsit vinovați pe medic și asistentă, care au fost amendați, iar unitatea sanitară a primit avertisment.

Recent Posts

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

22 de minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

51 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

o oră ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

o oră ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

2 ore ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

2 ore ago

Citeste si: