Categories: Ştiri sănătate

Revoltător! O femeie de 54 de ani a murit din cauza unei tumori pe creier, după ce medicii au tratat-o cu paracetamol

O femeie  în vârstă de 54 de ani, din Italia a murit din cauza unei tumori pe creier, în luna august, după ce medicii nu au reuşit să îi pună diagnosticul corespunzător.

De trei ori a mers la camera de urgenţă din Verbania şi a fost trimis acasă, cadrele medicale având chiar un comportament nepoliticos. Soțul a decis să spună acum povestea pentru ca o lume întreagă să afle chinul prin care partenera sa a trecut.

”Simt un clește care mă strânge aici”, mi-a repetat soția mea în timp ce arăta spre tâmple. Avea o durere puternică de cap. ”Am mers de trei ori la camera de urgență. A treia oară i-am sunat și pe carabinieri, moment în care probabil au crezut că ori am înnebunit, ori eram disperat.

Eram cu siguranţă disperat, cel puțin a treia oară ar fi trebuit să îi facă investigaţii suplimentare. Soția mea avea o tumoare pe creier și a fost trimisă acasă cu un diagnostic simplu: dureri de cap. Pentru care medicii au ales să nu îi dea nimic mai mult decât un simplu paracetamol”, a spus bărbatul, conform La Repubblica.

Femeia a fost trimisă de trei ori acasă de medici, cu o reţetă de paracetamol

Francesco Costa este soțul Alessandrei Taddei, profesoară de 54 de ani la liceul Quasimodo din Verbania, foarte iubită în toată zona pentru angajamentul ei față de școală și faţă de copiii cărora le-a predat matematică și științe. Profesoara a fost învinsă de răul cu care se lupta de aproximativ un an. Soțul a decis să povestească ce a trăit: ‘

‘Știu că oricum nu ar fi putut fi salvată, dar ne-am simțit umiliți și nebăgați în seamă, plus că am fi putut avea răspunsuri mai rapide la îndoielile noastre și nu ar fi trebuit să sufere zile în plus o durere crâncenă de cap, până când am mers la San Raffaele din Milano”.

Coșmarul a început pe 13 septembrie 2021, în prima zi de școală. ”Soția mea a avut întotdeauna dureri de cap, dar în acea seară a avut dureri puternice. Noaptea, la ora 3.07, am mers la Urgență. A fost externată la ora 4.44. Istoric: cefalee, prezentă de ani de zile și agravată în noaptea respectivă. I-au prescris niște picături și paracetamol.” S-au întors acasă, dar nu pentru mult timp. După-amiază, la ora 15:34, pe măsură ce durerea continua, au chemat ambulanța.

Dar chinul nu s-a terminat în acel moment. Pe 21 septembrie, au chemat din nou ambulanța.

”Soția mea nu s-a putut ridica, la ora 14.38 eram în camera de urgențe. A fost a treia oară când ne-am întors, așa că am cerut să investigheze în continuare. Au amânat totul până pe 25 septembrie, când aveam deja programare pentru un RMN, după ce am mers la neurolog. Așa că am decis să merg la carabinierii care m-au ascultat, aproape că am plâns când am povestit ce se întâmplă.” Apoi s-a întors la spital, cerând asistentelor să vorbească cu un medic, iar ”când a sosit l-am întrebat cu cine vorbesc, mi-a răspuns doar spunându-mi numele și invitându-mă să-l denunț…a zis – raportați-mă, vă rog – şi a dat din umeri”.

Soția sa a fost apoi externată după-amiază târziu şi a părăsit spitalul într-un scaun cu rotile. A doua zi, 22 septembrie, un verișor a mers în vizită și a văzut starea femeii, dar ”și-a dat seama că e grav, iar a doua zi a dus-o la San Raffaele din Milano. A fost activat codul portocaliu, la ora 13. I-au făcut examenele și tomograful, la ora 18 doctorul a explicat că au găsit o masă voluminoasă care îi apăsa pe creier. Era o tumoră”.

În zilele urmatoare, femeia a fost operată şi a fost nevoită să facă radioterapie, dar tumoarea a revenit. Pe 20 august lupta s-a încheiat.

”Mă întreb de ce nimeni, văzând că este un caz suspect, nu mi-a trimis soția la Domodossola sau la Novara, unde există neurologie, știu că nu ar fi fost salvată, dar măcar nu ar fi suferit zile în plus de durere, până a trebuit să mergem în Lombardia. Medicii ar trebui să dea o mai mare atenție acestor cazuri, o simplă durere de cap poate ascunde o boală deosebit de gravă”, a concluzionat soțul.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

14 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

45 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: