Rețetă veche de peste 100 de ani pentru cea mai sănătoasă varză murată

Gospodinele din România păstrează cea mai veche tradiție: aceea de a pune varza la murat, în butoi, pentru iarnă, folosind ingrediente naturale și trucuri bine păstrate. Această rețetă veche de peste 100 de ani, transmisă din generație în generație, păstrează secretul unui gust desăvârșit și al unei arome inconfundabile.

Este vorba de folosirea unui ingredient special adăugat la final, care conferă verzei murate o aromă unică și ajutând la păstrarea ei peste iarnă: este vorba despre rădăcina de hrean.

7 ingrediente simple

• Varză proaspătă – Ideală este varza de toamnă, fermă, cu foi dense și crocante. Aceasta se pune la murat, deoarece își păstrează textura și gustul după fermentare.
• Sare grunjoasă neiodată – Un element esențial pentru murături, care ajută la procesul de fermentare și la conservarea verzei.
• Apă – Apa trebuie să fie curată și rece, iar pentru un plus de autenticitate, multe gospodine preferă să folosească apă de izvor.
• Rădăcină de hrean – Hreanul nu doar că ajută la păstrarea verzei crocante, dar adaugă și o aromă ușor picantă, care se armonizează perfect cu gustul acrișor al murăturilor.
• Crenguțe de mărar uscat – Mărarul uscat este un ingredient nelipsit din rețetele tradiționale. Acesta oferă un parfum delicat, specific verzei murate, completând aromele celorlalte ingrediente.
• Gutuie – Aceasta este unul dintre ingredientele secrete care face diferența în rețeta tradițională. Gutuia adăugată în butoi oferă o notă fructată subtilă, dar și o culoare galbenă intensă.
• Boabe de piper și boabe de muștar – Aceste condimente ajută la accentuarea aromei și adaugă o notă de prospețime verzei murate.

Metoda tradițională de preparare

Verzele se aleg după subţirimea foilor care, totodată, trebuie să nu fie cu mult mai mari de-o palmă. Gospodinele știu că varza trebuie să fie sănătoasă, fără pete sau frunze uscate, potrivit observatorul.md. Căpățânile mari, dar dense, sunt ideale pentru această rețetă. Se scot frunzele exterioare, se spală bine și se scobește cotorul, lăsând o adâncitură unde va fi pusă sarea.

Verzele se așază cu grijă într-un butoi curățat și dezinfectat, alternativ cu rădăcinile de hrean tăiate în bastonașe, crenguțele de mărar uscat, condimentele și bucățile de gutuie. În loc de gutui, unele gospodine pun porumb.

Saramura este cheia unei verze murate reușite. Se folosește sare grunjoasă neiodată, într-o proporție de 1 lingură de sare la fiecare litru de apă. Apa trebuie să fie rece, preferabil de izvor, și se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Această saramură se toarnă peste varză, acoperind-o complet.

Butoiul se lasă într-un loc răcoros, ferit de lumina directă a soarelui. În mod tradițional, butoiul de varză murată se ține în beci sau într-o cămară răcoroasă. La fiecare câteva zile, saramura trebuie pritocită (amestecată), pentru a asigura o fermentare uniformă și un gust echilibrat.

Varza pusă la murat de Sfântul Dumitru trebuie păstrată în saramură şi deasupra se pune o greutate (de obicei o piatră).