Reţeta unui supravieţuitor diagnosticat de două ori cu cancer. Ce face în fiecare dimineață?

La 80 de ani, Traian Muha din Topraisar îşi începe dimineaţa făcând abdomene. Apoi ia pe stomacul gol o lingură de in măcinat şi se apucă de treabă, la stupi.

Avea 40 de ani când medicii i-au dat lui Traian Muha vestea cea neagră: mai are 3 luni de trăit. Căzuse lat într-o zi şi nu ştia de la ce i se trage starea de slăbiciune. „Nu mai aveţi globule roşii, leucemia este instalată deja şi este foarte agresivă“, a sunat verdictul lor. Oricum n-avea el încredere în doctori, aşa că s-a apucat de studiat singur ce poate să facă, să dea planurile morţii peste cap.

Era în anii `70, iar rudele plecate în străinătate i-au trimis nişte foi din cărţile de tratament naturist, ca să vadă acolo reţete şi sfaturi pentru schimbarea urgentă a stilului de viaţă. „De la carne, am trecut la crudităţi. Cum să se regenereze organismul dacă intestinul primea numai hrană ce intra în fermentaţie şi putrefacţie? Am renunţat la tot ce am considerat nociv. Mâncam doar turte din făină şi tărâţă, coapte pe tavă fără ulei. Luam de 3 ori pe zi câte o lingură de urluială de in, dimineaţa pe stomacul gol, la prânz şi seara la culcare. Mituirea hranei începe din cavitatea bucală, aşa că pâinea, fiind tare, o mestecam cu multă salivă. Aşa am ţinut boala pe loc ani de zile“, explică octogenarul din Topraisar.

După un timp, munca grea la IAS şi-a spus cuvântul şi dulgherul a căzut iar la pat. Doctorii au descoperit că omul nu mai avea nimic la sânge, dar îi apăruse o tumoare pe trahee. „Ceva fusese în neregulă, eu citisem destule, reuşisem să înving moartea, dar trebuia să mai învăţ. M-am apucat de apicultură. Mi-am luat stupi şi am început să muncesc la albine. În doi ani nu mai aveam nimic, eram sănătos tun, cu poftă de viaţă şi putere de muncă. De atunci continui regimul de hrană naturală şi am grijă de imunitatea mea. Sunt foarte atent la natură, ea îţi transmite semnalul care trebuie. Nu ştim noi să-l descifrăm. Animalele trăiesc iarna cu hrană puţină, iar vara se hrănesc mai mult. Oamenii fac invers. Iarna taie porcul şi mănâncă din greu, iar vara subţiază meniul. Total greşit! Omul este contra naturii, deşi aceasta îi arată cum să trăiască“, spune bătrânul apicultor.

La 80 de ani, Traian Muha este toată ziulica în ogradă, la stupii săi. Are 120 familii de albine, primeşte „la tratament“ oameni disperaţi care nu vor să moară. Unii au studii medicale, dar văzându-l pe nea Traian cum a infirmat pronosticul general, au decis să încerce şi sfaturile lui. Fostul „bolnav incurabil“ îşi începe ziua dis-de-dimineaţă făcând abdomene. „Sunt copil crescut în lagăr în Siberia. Puteam să fiu de mult în popă la şerpar, cum mi-a zis cândva medicul. Vindecarea începe din interior şi asta încerc să-i învăţ şi pe alţii“, mărturiseşte el. La îndemnul lui, un alt suferind de la Constanţa, catalogat cu o boală neurologică incurabilă, a înfiinţat Asociaţia Stop Parkinson. „Am întâlnit acest om care mi-a redat speranţa şi încrederea în mine, în viaţă şi în viitor. De aceea, vrea să duc binele mai departe şi să fac ceva şi pentru ceilalţi“, a declarat Costică Tiron (66 de ani), fondatorul asociaţiei.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: