Categories: Stil de viaţă

Rețeta de parizer de casă fără conservați. Secretul româncei care a dat lovitura pe internet: „Nu m-am așteptat să aibă atâta succes”

Rețeta de parizer de casă fără conservați. Mii de români au fost inspirați de o reţetă de parizer de casă, care a devenit virală la scurt timp după ce bloggerul culinar Emilia Micu a postat un video demonstrativ pe Instagram.

Clipul a adunat peste 15 milioane de vizualizări și peste 9 milioane de aprecieri, cu o reţetă adaptată a unei vedete din vremea comunismului.

Influencerul culinar Emilia Micu a a stârnit curiozitatea tuturor, dar în special a tinerilor.

Reţeta de parizer de casă, virală pe Internet

Emilia Micu a dezvăluit că a primit reţeta de parizer de casă de la mama ei şi a stat pe gânduri doi ani până să o posteze pe internet.

„Nu m-am aşteptat nicio secundă să aibă atât succes. Cei mai mult au fost încântaţi cei din afara ţării, unde nu pot să cumpere parizer. Şi mi-au scris mulţi, au fost entuziasmaţi”, a spus Emilia Micu.

Nu credea că o să aibă succes, dar a încercat. Parizerul care a devenit viral pe rețelele sociale este gata în trei sferturi de oră, dar trebuie să stea în frigider peste noapte.

„Am folosit în această reţetă un pui de aproximativ un kilogram şi jumătate. După ce am tranşat puiul, am pus oala sub presiune, am adăugat doi morcovi şi două cepe. Am eliminat toate oasele.”

Emilia a explicat pe Internet că legumele şi carnea se pun apoi în blender, se condimentează, iar compoziţia ajunge într-o sticlă de plastic, ca să aibă formă rotundă.

Ingrediente necesare:

  • 300 ml supă
  • 10 g gelatină instant
  • 1 pui întreg
  • 4 căței usturoi
  • 1 lingură suc de sfeclă
  • boia și piper, după gust

Ingrediente pentru supă:

  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 8 boabe piper
  • 2 frunze dafin
  • sare, după gust

Mod de preparare:

  • Într-o cratiță încăpătoare, punem apă la fiert. Când apa clocotește, punem puiul întreg în apă împreună cu ceapa și morcovul curățat, cu frunzele de dafin, sarea și piperul.
  • Fierbem la foc mediu, îndepărtând spuma care se formează deasupra apei, până carnea va fi gata.
  • Între timp, radem sfecla cu răzătoarea mică într-un bol, apoi stoarcem o lingură de suc.
  • Dizolvăm gelatina conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în 300 ml supă și o topim.
  • Când carnea este gata, o scoatem din apă și o separăm de oase. Punem carnea într-un vas înalt.
  • Amestecăm carnea cu usturoiul pisat, cu piper, boia și condimentele preferate.

  • Turnăm peste carne o linguriță de suc de sfeclă și gelatina. Pasăm tot cu blender-ul vertical, până obținem o compoziție omogenă. Potrivim de sare.
  • Pregătim o sticlă de plastic curată, tăiem partea superioară, apoi transferăm compoziția în sticlă, apăsând ușor. Punem sticla la frigider pentru o noapte.
  • A doua zi, scoatem sticla din frigider, scoatem parizerul din sticlă și servim.
  • Perfect pentru micul dejun, servit cu muștar, hrean și/sau roșii.

Ce conţine parizerul, înainte de 1989 și după

Înainte de 1989 se spunea că parizerul ar fi fost făcut din resturi de carne, oase, picioare de pui şi câte altele. Dar, bineînțeles că e doar un mit.

„Parizerul bineînţeles că era o mâncare foarte căutată. Ne plăcea, nu ne plăcea, mâncam, pentru că era o sursă de proteină, nu se găsea carne peste tot. Dar nu însemnă că se găsea şi parizerul tot timpul. Nu ştiam ce era înauntru”, spune Ştefan Popescu, expert culinar.

Jumătate din parizerul care se află acum pe piaţă conţine zgârciuri, cartilagii şi până la 19 aditivi, spun nutriţioniştii.

Ștefan Popescu spune că reţeta parizerului de casă este sortită să rămână, însă, vedetă doar pe rețelele de socializare, fiind vorba doar de o curiozitate.

„Are milioane şi milioane de vizualizări. Este ceva nou, diferit! Tinerii au auzit doar din familie, parizerul cunoscut de la bunici, părinţi… Cum era parizerul înainte, că avea sau nu avea carne, că avea tot felul de lucruri înăuntru”, explică Ştefan Popescu, expert culinar, potrivit observatornews.ro.

„Nu cred că tinerii o să pună mâna acum pe pui şi pe oală, să pună la fiert, să facă”, spune Ştefan Popescu, expert culinar.

Românii cheltuie anual peste patru miliarde de lei pe mezeluri, iar o felie consistentă din vânzări şi-o taie parizerul. Care se vinde şi sub formă de parizer vegetal sau de peşte.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

5 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

35 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: