Din cuprinsul articolului
Așa cum ne-a obișnuit, Valentin Vasile, specialist în personal training și nutriție sportivă, a împărtășit un desert thailandez sănătos– respectiv mango sticky rice. Acest preparat nu este foarte dulce și conține mulți nutrienți. Ai nevoie de câteva ingrediente cheie, iar metoda de preparare este simplă.
„Îmi place foarte mult să călătoresc, chiar dacă în ultima vreme nu am reușit să fac asta atât de des pe cât mi-aș fi dorit. Desi nu sunt tentat să experimentez prea mult bucătării exotice și prefer să aleg alimentele cu care sunt obișnuit, uneori mai testez gusturile locale.
Desert thailandez sănătos
Așa am descoperit un desert thailandez – respectiv mango sticky rice. M-a tentat faptul că era bazat pe lapte de cocos și mango și m-am gândit că astfel nu este foarte dulce și conține și mulți nutrienți, iar când l-am gustat, am decretat – este noul meu desert preferat!
Iar când mi se face poftă de o vacanță, îmi pregătesc un mic dejun inspirat de acest desert. Nu este mango sticky rice, ci mango coconut porridge, pentru că am ales să înlocuiesc orezul alb cu fulgi de ovăz și crema de cocos cu lapte de cocos, mai sărac în calorii”, a scris Valentin Vasile pe Facebook.
Metoda de gătit este foarte simplă. Uite cum se face și ce ingrediente ai nevoie:
1. Fulgii de ovăz se fierb în laptele de cocos pentru aproximativ 5 minute. Fierbând fulgii de ovăz în laptele de cocos, preparatul capătă o textură cremoasă și dulce.
2. În timp ce fierb fulgii de ovăz, într-o tigaie mică se rumenesc fulgii de cocos, aprox. 2-3 minute, având grijă să nu se ardă. Mango se taie cubulete.
3. În bolul pentru servit se pun fulgii de ovăz, apoi se presară fulgii de cocos și cubuletele de mango.