Retenția de apă este un fenomen cu care multe persoane se confruntă, la un moment dat. Este drept că femeile sunt mai mult afectate și cu precădere când afară este cald. Trebuie să tratăm serios problema retenției de apă, întrucât poate fi semnul unor afecțiuni mai grave, caz în care trebuie mers urgent la doctor.
Cum știm că avem retenție de apă? Ni se umflă picioarele! Cauzele sunt diverse. Sezonul cald amplifică neplăcerea, însă lipsa de exerciții fizice, varicele, excesul de sare, dezechilibrele hormonale sau afecțiunile renale pot avea aceleași consecințe.
Atunci când este cald afară și stăm mult în picioare, gleznele se umflă, uneori și gambele, și ne dor. Apare, de asemenea, senzația de picioare grele, astfel că apelăm la medicamentele de la farmacie și nu de puține ori optăm pentru soluții naturiste.
Poate să pară ciudat, însă primul lucru care trebuie făcut atunci când avem picioare umflate este să… bem mai multă apă.
De ce? Pentru că edemul ne arată că organismul nu are suficientă apă, astfel că reține orice cantitate, cât de mică. Trebuie să consumăm minimum 2 litri de lichide pe zi, însă, foarte important, ea trebuie ingerată într-un timp nu foarte scurt pentru a nu ne „intoxica” cu apă, aşa- numita hiperhidratare.
Ceaiurile şi supele sunt şi ele recomandate, nu însă sucurile îndulcite, acidulate şi pline de chimicale din rafturile magazinelor.
Nu uitaţi nici legumele bogate în apă, cum ar fi pepenele roşu, castraveţii, morcovii, varza.
Dacă doar din cauza căldurii picioarele tale s-au umflat, primul remediu ar fi să le cufundaţi într-un lighean cu apă rece, cel puţin 10-15 minute.
Dacă însă vorbim de retenţie de apă putem încerca plante cu acţiune diuretică sau drenantă, care te ajută să scapi de acest exces din organism, dar şi de toxine.
Medicina tradiţională menţionează pătrunjelul şi îi atribuie proprietăţi terapeutice, inclusiv diuretice. De asemenea, acesta are şi o acţiune antiinfecţioasă, elimină toxinele şi ajută la păstrarea elasticităţii vaselor de sânge.
Infuzia din pătrunjel se face din două linguriţe din această plată, uscată, adăugate la o cana de apă fiartă. Nu se consumă mai mult de 2-3 căni pe zi.
Şi păpădia este recomandată tot pentru acţiunea sa depurativă şi diuretică. Păpădia favorizează eliminarea toxinelor şi este foarte căutată de cei cu insuficienţă hepatică, reumatism sau hipertensiune arterială.
Infuzia făcută din frunze de mesteacăn este un alt remediu împotriva retenţiei de apă, fiind totodată recomandată şi celor care au infecţii urinare, cistită sau reumatism.
Cozile de cireşe nu trebuie nici ele ocolite, pentru că infuzia făcută dintr-un pumn de cozi la o cană cu apă fierbinte te scapă nu doar de excesul de apă, ci şi de toxine, constipaţie şi febră.
Dacă însă retenţia de apă nu trece apelând la aceste metode, trebuie să mergeţi la medic.
Aceste manifestări pot ascunde afecţiuni grave, precum:
Ați observat vreodată că anumite numere apar mereu și mereu în viața dumneavoastră? Poate că…
Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi majorate cu 12,3%, indexare care include rata…
Un nou tranzit astrologic anunţă un sfârşit de săptămână benefic pentru patru zodii, care vor…
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024…
Cercetătorii americani au făcut o descoperire despre sănătatea creierului, organul cel mai complex în care…
În cazul pensiilor mari primite fără ani de muncă efectivă, o practică frecventă în trecut…