În cadrul unui interviu acordat la Digi24, Ministrul Sănătății a anunțat că România a început trendul descendent în ceea ce privește rata de incidență, iar în următoarele săptămâni ne vom aștepta la o rată de incidență similară celei de la jumătatea lunii decembrie.
Potrivit Ministrului Sănătății, odată cu scăderea ratei de incidență vom avea parte și de mai multe măsuri de relaxare printre care amintim ridicarea stării de alertă sau renunțarea la certificatul digital. OBLIGATIVITATEA măștii de protecție va fi printre ultimele măsuri de restricție ce va fi eliminată.
„Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, și probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem – un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie”, a spus Alexandru Rafila.
Potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică în ultimele 3 ile se pare că ne îndreptăm spre un trend descendent al valului 5:
„Avem trei zile de scădere consecutivă care sunt însoțite și de scăderi la nivelul spitalelor. Știți că am discutat de mai multe ori apropo de data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs, practic, inversarea tendinței. Este un lucru bun și probabil că trei-patru săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă. Să sperăm că rămâne așa”, a spus ministrul sănătății.
În aceste condiții, „în următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la anumite restricții, cum ar fi acest document, certificatul digital”, a spus Alexandru Rafila.
„Restricțiile trebuie ridicate gradual. Oamenii trebuie să înțeleagă că au în continuare responsabilitate pentru semenii lor”, a insistat ministrul.
„Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea măștii în interior”, a precizat însă Alexadru Rafila. „În rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior, dar lucrurile trebuie făcute gradual”, a subliniat oficialul Ministerului Sănătății.