Adepții medicinei alternative sunt de părere că laba piciorului reprezintă o zonă de acces la organele interne ale corpului. Chinezii numesc punctele localizate în talpă „meridiane”.
Deși există mulți sceptici, cei care au studiat în detaliu aceste concepte chinezești au constat că într-adevăr sistemul meridianelor este corelat cu sistemul nervos.
După câte se pare, există aproximativ 7000 de terminații nervoase (meridiane) localizate în talpă, legate de diferite organe. Totuși, acestea sunt inactive pentru că suntem aproape tot timpul încălțați.
Soluția inedită pe care o propun specialiștii de laHealthyFoodHouse.com este de a activa sistemul meridianelor folosind felii de ceapă.
Ceapa și usturoiul sunt apreciate pentru capacitatea de a curăța aerul și de a ucide germenii și bacteriile atunci când sunt aplicate pe piele. Mai mult decât atât, acidul fosforic, substanța din ceapă care ne face să lăcrimăm are puterea de a curăța sângele.
Cum poate fi utilizată ceapa pentru a purifica sângele?
Metoda este simplă și rapidă: tăiați o ceapă în felii subțiri care vor putea fi aplicate pe talpă (pe toată suprafața), apoi introduceți câte o felie în fiecare șosetă înainte de a merge la culcare.
Pe durata nopții, feliile de ceapă își vor face efectul, iar aerul din cameră va fi purificat.
Iată care sunt beneficiile acestor „comprese”:
În cazul în care vă confruntați cu această problemă, trebuie să știți că sucul de ceapă constituie remediul ideal pentru călcâie crăpate. Tot ce trebuie să faceți este să masați călcâiele cu acest lichid.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…