Remediu străvechi și foarte bun! Asemeni oamenilor care se tem de injecția de la doctor, sunt mulți care se tem de acupunctură, întrucât implică și mai multe ace.
Teama este însă nejustificată, iar procedurile nu sunt așa de traumatizante pe cât par.
Acupunctura este o practică chinezească, veche de mii de ani. Există dovezi că ar fi fost practicată și în Europa, acum câteva sute de ani, dar abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost cunoscută cu adevărat în toată lumea.
Teoria chineză spune că punctele de acupunctură sunt situate pe meridianele prin care trece ”chi” sau energia vitală.
Acupunctura nu are o explicație medicală, dar beneficiile ei sunt incontestabile. În primul rând, aveți nevoie de un terapeut certificat. Un tratament corect durează minimum 12 ședințe, iar fiecare ședință are circa 30 de minute.
Acupunctura are efecte minunate, atâta timp cât acoperiți cele două cerințe obligatorii: terapeut certificat și ace sterile.
Ce efect are acupunctura asupra stării de sănătate?
După 20 de ședințe de electroacupunctură, se înlătură migrena. Acupunctura stimulează producția de neurotransmițători asociați cu relaxarea și somnul. Dacă suferiți de insomnie, acest tratament vă vă ajuta garantat.
După 12 ședințe, scăpați de alergiile sezoniere și nu va mai fi nevoie să luați medicamente antihistaminice.
După 10 ședințe, scăpați de reflux gastric și probleme de digestie.
Ședințele regulate de acupunctură vor reduce stresul și vor scădea presiunea arterială.
După 5 săptămâni cu câte 2 ședințe pe săptămână, se vor elimina problemele spatelui.
Acupuncura îmbunătățește sistemul imunitar, întărește celulele care vor distruge infecțiile.
Practicând acupunctura regulat, simptomele menopauzei vor fi reduse considerabil. Veți scăpa de bufeuri și dureri timp de trei luni, de la terminarea tratamentului.
Mai mult, o singură ședință de acupunctură pe săptămână vă va scăpa de depresie, în doar trei luni, iar după doar 2 săptămâni de tratament, veți observa o scădere semnificativă în greutate.
Așadar, dincolo de acele ace care pot speria la început, se află seninătatea, liniștea și sănătatea.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…