Românul mănâncă bine, mai ales de Crăciun și Anul Nou. Dar mesele îmbelșugate, cu multă carne și preparate din carne, cad greu la stomac. Ca să nu ajungeți la ur gență, vă oferim câteva sfaturi care vă vor ușura digestia
Ana Maria Nițu
După încheierea postului, româ- nii se întrec în pregătirea celor mai savuroase bucate pentru masa de Crăciun. Meniul este unul bogat, dar mai ales în grăsimi și zaharuri, greu de digerat. În combinație cu lipsa de exerciții fizice, luna decembrie e una a exceselor, iar „cadourile” pot fi chiar probleme gastro-intestinale. Din fericire, există metode prin care putem evita sau măcar atenua problemele care decurg din excesele de sărbă- tori. Medicul primar Alice Popescu ne recomandă următoarele remedii naturiste, care contracarează efectele exceselor. „Există plante care drenează ficatul și fierea, precum sunătoarea, păpădia, cicoarea sau o plantă mai aromată, cum este busuiocul. Acestea ajută la o mai bună digestie și se consumă sub formă de ceaiuri.” Pentru situația în care ne confruntăm cu crampe abdominale și diaree, „în afară de binecunoscutul ceai de mentă, se poate aplica o compresă caldă cu această plantă”, sfătuiește specialistul.
Ce faci dacă ai constipație
Bucatele de pe masa de Crăciun sunt, în mare parte, uscate sau puțin zemoase: cârnați, caltaboș, tobă, fripturi, sarmale etc. Dacă nu contrabalansăm cu salate și supe sau ciorbe, riscul de a ne constipa este mare. În astfel de cazuri, „există crușin, volbură, senna, cascara, frunza de lotus și mai sunt, cu efect laxativ, toate plantele care drenează fierea. De multe ori constipația este cauzată de problemele biliare, fierea nu se eliberează în intestine așa cum trebuie. Dând o plantă care are efectul de a stimula secreția și eliberarea bilei se reglează tranzitul intestinal. Ca exemple, amintesc rostopasca, păpădia, sunătoarea, cicoarea. Apoi, o linguriță de ulei de ricin luat pe stomacul gol are efect laxativ asupra organismului”, adaugă medicul.
Salate care curăță ficatul
Excesul de grăsimi afectează, în primul rând, ficatul. Ca să-i „ușurăm” munca, putem consuma salate verzi cu păpădie, cicoare, anghinare și rostopască, remedii la îndemână, capabile să detoxifice. „Practic, curăță ficatul. Sunt plante cunoscute pentru acțiunea lor tonică, depurativă. La fel de bun este și untișorul sau leurda, lângă care putem să alăturăm o friptură”, recomandă Alice Popescu.
Prevenția este cel mai ieftin medicament
Claudia Damoc, terapeut și nutriționist, este de pă- rere că oamenii trebuie să conștientizeze că prevenția și asocierea corectă a alimentelor sunt cel mai bun remediu. „Se pot savura meniurile de Crăciun și Anul Nou dacă ținem cont de asocierile alimentare. Se poate asocia o salată de rucola cu lămâ- ie la o friptură de porc.” De asemenea, nutriționistul subliniază și importanța probioticelor în procesul de digestie.
Păpădia reduce aciditatea din stomac
„Preventiv, se poate consuma înainte, în timpul sau după masa festivă câte un probiotic sau pastile de anghinare, pă- pădie pentru a ține sub control aciditatea din stomac și funcțiile hepatice. Important este să fie menținută alcalinitatea corpului și digestia cât mai normală”, este de părere specialistul. Avem, însă, la îndemână, și alte remedii naturiste. „În cazul în care se ajunge la un disconfort, se poate apela la un suc natural de lămâie, grapefruit sau chia, la pastile de anghinare, păpădie sau un depurativ hepatic”, încheie medicul Claudia Damoc.
Cum scapi de kilogramele în plus puse de sărbători
fi plâns că Sărbătorile de Iarnă îngrașă. Dar ce te faci cu kilogramele în plus? Ei, bine, există plante, care ne ajută să ne detoxifiem organismul și să scăpăm ușor de ele. „Pot fi consumate plante cu efect diuretic, precum păpă- dia, socul, coada calului, ortosifon împreună cu plante cu efect laxativ, senna, crușin, cascara, frunza de lotus”. Doctorul Alice Popescu avertizează, însă, că plantele cu efect laxativ trebuie și ele consumate cu prudență, deoarece pot afecta digestia, în mod special dacă sunt sub formă de capsule. „Diureticele vegetale, care se iau sub formă cu ceai, nu au efect foarte intens și astfel pot fi luate pe o perioadă mai îndelungată. Există și sub formă de pastile și capsule, iar perioada de timp în care pot fi luate sub această formă este specificată pe prospect. Dacă luăm laxative, nu este indicat să consumăm în doze foarte mari și nu mai mult de 2-3 săptămâni, pentru că ne putem da digestia peste cap și putem provoca o iritație a intestinului.În general, dacă este vorba de planta ca atare, doza este de o linguriță la o cană de apă clocotită pentru infuzie și se iau 2-3 căni pe zi“, conchide specialistul.