Din cuprinsul articolului
Creșterea potenței pe cale naturală. Din punct de vedere clinic, impotenţa este, în general, însoţită de un tablou clinic complex în care se regăsesc simptome precum instabilitatea emoţională, iritabilitate, pierderi de memorie, lipsă capacităţii de concentrare, insomnie, oboseală fizică şi, uneori, dureri localizate.
Acolo unde pastila albastră „a fericirii” face minuni îşi pot găsi locul şi produsele naturale, de multe ori mai eficiente şi mult mai ieftine decât medicamentele. Medicul specialist în medicină de familie şi apifitoterapie Liana Strâmb, din Satu Mare, face câteva precizări importante legate de cum se pot folosi plantele, mierea şi uleiurile volatile pentru tratarea impotenţei şi stimularea libidoului care scade o dată cu vârsta.
„Printre plantele folosite în stimularea libidoului masculin se află ţelina – din care se pot prepara sucuri, scorţişoara – cinci-zece grame de scorţişoară zilnic adăugate în vinul roşu, condimentele iuţi, în special ardeiul iute, seminţele precum nucile, alunele şi migdalele.
Se pot face cure de patru, şase săptămâni cu următoarele reţete: 200 de mililitri de morcoci plus 140 de mililitri de ţelină şi 60 de mililitri de pătrunjel sau mai putem face următoarea combinaţie: 300 de mililitri de cartof plus suc de ardei în cantităţi folosite în fucţie de toleranţa fiecăruia”, explică medicul specialist Liana Strâmb.
De asemenea şi produsele pe bază de polen sunt indicate în tratarea impotenţei masculine. „Polenul în cantităţi între 15 şi 20 de grame pe zi produce o stare de euforie şi excitare cu efect specific asupra testiculelor, activând şi procesul de speramatogeneză prin acţiune benefică. Lăptişorul de matcă, care normalizează funcţia glandei suprarenale producătoare de hormoni sexuali masculini, conţine acetilcolină, mediator chimic ce produce vasodilataţie, fenomen indispensabil erecţiei peniene”, mai explică medicul.
În tratamentele cronice de prostată se poate folosi veninul de albine şi propolisul, care constituie, la rândul lui, un bun mijloc de trezire a libidoului diminuat. Veninul de albine duce la retragerea inflamaţiei prostatei, care are ca efect reducerea volumului glandei şi, deci, suprimarea durerilor, favorizând erecţia. Este bun şi în tratarea sterilităţii, iar în 80-90 la sută din cazuri îşi dovedeşte eficienţa. În fitoterapie, adică în tratarea impotenţei cu ajutorul plantelor, medicul specialist recomandă următoarele reţete:
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…