Din cuprinsul articolului
Remedii naturale pentru tratarea stomatitelor. Ovidiu Bojor. Ceaiuri pentru clătirea gurii
Stomatita este o inflamație a mucoasei bucale, bolnavul resimțind dureri vii și uneori senzația de arsură în cavitatea bucală. Stomatitele se prezintă sub forma unor leziuni ale mucoasei dureroase, care împiedică masticația și deglutiția.
La inspecția cavității bucale se observă hiperemie (roșeață), edem, afte. Uneori inflamația se extinde la luetă, cuprinzând comisurile bucale și limba. Stomatitele manifesta cu dureri la deglutitie, febra.
Cauze stomatite
Fitoterapia recomandă plante cu proprietăți dezinfectatnte, antiiflamtorii, antialergice, astringente și antialgice. Cele mai bune recomandări pentru tratarea stomatitelor sunt mușețelul, nucul, turița mare, coaja de salcie și urzica. Aceste plante se folosesc sub formă de gargară sau spălături (clătiri) ale cavității bucale, de mai multe ori pe zi.
Profesor doctor în științe farmaceutice, Ovidiu Bujor, recomandă infuzia de mușețel. Aceasta se obține din trei linguri de flori, la o cană cu apă, la care se adaugă 4 g de acid boric.
În ultimul timp, acidul boric se utilizează din ce în ce mai puțin, deoarece a fost dovedită o anume toxicitate., consecutiv aplicării lui, mai concentrat sau mai diluat, pe tegumente și pe mucoase.
Pentru bolnavii cu stomatite severe, recidivante sau cu o tendință de cronicizare
Se prepară un decoct scurt (5 minute), din două linguri de amestec de plante la o cană de apă. De patru-cinci ori pe zi, se clătește gura sau se face gargară.
Pentru stomatitele de natură alergică
Din infuzia preparată dintr-o lingură de amestec de plante, la o cană cu apă, se beau două-trei căni pe zi, timp de o săptămână. În lipsa acestui ceai se poate folosi ceaiul pentru gargară, procurat de la Plafar.
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…
Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…