Sari la conținut

Remedii naturale pentru arsurile la stomac

Boala de reflux gastroesofagian se manifestă, printre altele, prin răguşeală, arsuri, iritaţii, greaţă, tuse, respiraţie şuierătoare, iar riscul de a dezvolta cancer de esofag creşte, însă, prin câteva remedii simple, simptomele acestei boli pot fi ameliorate semnificativ

Persoanele supraponderale, precum şi cele cu vârste înaintate, sunt, de obicei, mai afectate de această boală, întrucât grăsimea abdominală interferează cu funcţiile esofagului, iar sfincterul esofagian, care previne trecerea conţinutului alimentar din stomac în esofag, devine mai slab odată cu înaintarea în vârstă. Pentru ameliorarea simptomelor bolii de reflux gastroesofagian, există câteva remedii naturale.

Pierderea în greutate

Studiile au arătat că dacă o persoană pierde 10 procente din grasimea corporală, simptomele bolii de reflux gastroesofagian se pot ameliora.

Consumul de migdale crude

Migdalele crude sunt alimente alcaline, care pot echilibra pH-ul, întrucât reprezintă o sursă bună de calciu.

Consumul de apă caldă şi suc de lămâie

Prin consumul unei căni de apă caldă şi suc de lămâie în fiecare dimineaţă, cu 15-20 de minute înainte de a mânca, corpul îşi poate echilibra în mod natural nivelul de acid.

Consumul de bicarbonat de sodiu

O lingură de bicarbonat de sodiu într-o jumătate de cană de apă este o soluţie eficientă pentru ameliorarea simptomelor de reflux gastroesofagian.

Consumul ceaiurilor

Ceaiul de tei, de mentă şi de schinduf poate ajuta la ameliorarea simptomelor de acid gastroesofagian.

Consumul gumelor de mestecat

Cosnumul de gume de mestecat după fiecare masă ajută la creşterea producţiei de salivă, care, potrivit cercetătorilor, contribuie la reducerea nivelului de acid în esofag.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel