Sari la conținut

Remedii naturale care mențin inima sănătoasă

Inima ta suportă multe și majoritatea credem că va rămâne sănătoasă mereu. Însă nu întotdeuna este cum ne dorim.

Dacă vrem să nu dezvoltăm probleme cardiovasculare trebuie să nu fumăm, să nu consumăm alcool, să facem sport și să mergem periodic cu inima la control. Medicul specialist cardiolog este cel care în urma investigațiilor ne poate asigura că inima noastră este sănătoasă. Dar și anumite plante contribuie la menținerea sănătății inimii.

Stilul de viață, alimentația sunt esențiale atunci când vrem să ținem la distanță problemele cardiovasculare. De ajutor ne sunt însă și plantele, remedii naturale care pot să tonifice inima și vasele de sânge. Există și plante care pot să scadă nivelul colesterolului din sânge, pe cel al trigliceridelor. Sunt și plante care pot contribui la prevenirea cheagurilor de sânge.

Iată ce plante pot susține sănătatea inimii:

  • Usturoi. Un veritabil antibiotic natural, usturoiul este și un bun vasodilatator care poate să prevină formarea cheagurilor de sânge. În plus, usturoiul poate să scadă nivelul colesterolului rău – LDL din sânge. De asemenea, usturoiul poate să reducă tensiunea arterială.
  • Păducel. Se pare că această plantă are proprietăți terapeutice remarcabile asupra inimii. Planta poate să ajute în cazul artimiilor, a hipertensiunii arteriale, a palpitațiilor, fiind bun inclusiv în angină pectorală și în ateroscleroză.
  • Talpa – gâștei. Este o plantă care este bună atunci când vrei să ameliorezi hipertensiunea arterială. În plus, are efect pozitiv asupra stresului, altfel spus reduce nivelul de stres din organism care dăuneză sănătății inimii.
  • Ghimbir. Poate să scadă nivelul de colesterol din sânge. Sunt studii care arată că este de un real ajutor atunci când se dorește prevenirea formării cheagurilor de sânge.
  • Vâsc. Este un remediu excelent în tulburările de circulație ale sângelui. De asemenea este foarte bun pentru cei care au hipertensiune arterială. Ceaiul se bea zilnic, timp de câteva săptămâni, fără însă a renunța la tratamentul prescris de cardiolog.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel