Din cuprinsul articolului
Remedii minune de luptă împotriva răcelii. Potrivit unor experți, un sistem imunitar sănătos te ajută să supraviețuiești celor mai frecvente boli în timpul sezonului rece și există modalități simple de a-ți îmbunătăți sistemul imunitar.
Răceala și gripa sunt infecții respiratorii care pot fi experimentate în orice perioadă a anului, dar unii medici spun că sunt mai frecvente în timpul sezonului rece, deoarece temperaturile atmosferice scăzute și umiditatea fac virusurile mai contagioase.
Simptomele precum tusea, nasul înfundat, durerea în gât și febra sunt similare cu cele ale gripei sau ale unei răceli, dar diferența este în intensitatea lor. Gripa este mai severă, durează mai mult și pot apărea complicații chiar și cu gripa.
Cele mai frecvente sfaturi oferite de medici pentru prevenirea îmbolnăvirilor sunt spălarea frecventă a mâinilor, cu apă și săpun și folosirea dezinfectantului de mâini pe bază de alcool. De asemenea, cei care tușesc sau strănută trebuie să își acopere gura și nasul, pentru a nu facilita răspândirea virusurilor.
Metode pentru îmbunătățirea sistemului imunitar
Wim Hof, sportivul cunoscut pentru performanțele extreme realizate în frig, oferă câteva recomandări pentru stimularea în mod natural a sistemului imunitar.
- Băile cu apă rece și alternarea îmbăierii cu apă caldă și apă rece se numără printre obiceiurile recomandate de unii oameni de știință pentru creșterea imunității la îmbolnăviri. Îmbăierea cu apă rece folosită ca metodă de întărire a organismului făcea parte din cultura unor popoare antice.
- Legumele sporesc șansele în prevenirea răcelilor. Legumele, fructele, semințele, nucile și celelalte alimente vegetale pot ameliora sănătatea sistemului imunitar, fiind bogate în nutrienți, vitamine și antioxidanți, scrie Wim Hof.
- Exerciții fizice, bune împotriva răcelii. „Când faceți exerciții regulate, vă puteți reduce tensiunea arterială, vă puteți menține greutatea corporală sănătoasă și vă puteți îmbunătăți sistemul cardiovascular. Aceste aspecte vor oferi sistemului imunitar un impuls puternic”, scrie Wim Hof.
Plimbările, alergarea ușoară și dansul se numără printre exercițiile fizice recomandate de unii terapeui celor care se confruntă cu răcelile, în timp ce ridicarea greutăților, sporturile de echipă și „trasul de fiare” în sălile de gimnastică trebuie evitate.
4. Eliberarea de stres duce la îmbunătățirea sistemului imunitar
Stările prelungite de stres pot avea efecte nocive asupra sistemului imunitar, iar cu cât oamenii sunt mai stresați, cu atât răcelile obișnuite pot dura mai mult, arată unele studii.
Somnul este cel mai bun ameliorator al proceselor metabolice neuronale, cel mai bun eliberator al stresului, cel mai bun eliberator al traumelor, cel mai bun supliment pentru întărirea imunității și cel mai bun stabilizator emoțional, arată omul de știință Andrew Huberman.
5. Soarele, aliat în lupta cu răcelile de sezon
Nivelul scăzut de vitamina D din corp poate crește riscul unor infecții. Vitamina D este produsă prin expunerea la soare, iar una din recomandarea sportivului este ca oamenii să suplimenteze statul la soare cât mai mult în timpul toamnei și iernii.
„Dacă nivelul de vitamina D din corp este normal, ingerarea suplimentară de vitamina D nu ar părea să ajute la prevenirea răcelii comune. Vitamina D pare să aibă însă beneficii în scăderea răcelilor și gripei la cei care au niveluri extrem de scăzute de vitamina D – un nivel neobservat la majoritatea populației. În plus, pacienții cu boli cronice, persoanele în vârstă și rezidenții cu ierni lungi și tulburi pot descoperi că suplimentarea cu vitamina D poate scădea frecvența infecțiilor respiratorii”, arăta dr. Robert Ashley, citat într-un articol publicat de UCLA Health.